Enoriașii Bisericii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Baia Mare au participat joia aceasta la Sfânta Liturghie, oficiată de Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului. În cadrul Sfintei Liturghii au fost rostite rugăciuni de pomenire pentru eroii neamului.
Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de un grup de tineri ai filialei ASCOR Baia Mare.
După slujbă, Preasfințitul Părinte Iustin împreună cu numeroși credincioși au pornit în procesiune spre parcul central, unde s-au desfășurat manifestările închinate Zilei Eroilor. Cu acest prilej, ierarhul a oficiat slujba de Te-Deum și parastasul pentru cei care s-au jertfit pentru patrie și a binecuvântat coroanele care urmau să fie depuse.
Au participat preoți din cadrul tuturor structurilor Ministerului Administrației și Internelor, oficialități locale și centrale, veterani și militari activi ai Armatei Române, precum și o mulțime de maramureșeni.
Au luat cuvântul oficialități locale și județene și au fost depuse coroane la Monumentul eroului necunoscut, precum și la obeliscul din Cimitirul ostașilor români din diviziile 6 si 7 infanterie, căzuți în luptele din nordul Transilvaniei, în anul 1919. De asemenea, elevi ai Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Iosif Mărturisitorul” din Baia Mare au depus flori la fiecare mormânt. Evenimentul s-a încheiat cu o paradă militară.