SITUAȚII DE URGENȚĂ Pompierii maramureşeni au lichidat două incendii ieri, 18.10. Militarii Detaşamentului „Căpitan Marchiş Adrian” Baia Mare au fost solicitați să intervină pentru lichidarea unui incendiu izbucnit în bucătăria unui apartament din Baia Mare.
În urma incendiului au ars materiale plastice din componența hotei și a aragazului. Pompierii Gărzii de Intervenție Fărcașa au intervenit în localitatea Arduzel, alături de
Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Ulmeni, pentru a lichida un incendiu izbucnit la un garaj. Focul a mistuit circa 80 de metri pătrați din acoperișul de lemn al garajului și diverse scule electrice.
Personalul S.M.U.R.D. Maramureș a intervenit la 22 de urgențe medicale, după cum urmează: S.M.U.R.D. Baia Mare 9 cazuri, Sighetu Marmației 2, Cavnic 4, Bogdan Vodă 3, Târgu Lăpuș 2, iar Borșa și Vișeu de Sus fiecare cu câte un caz.
Informații furnizate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Maramureș