Pompierii maramureșeni au intervenit în perioada 05.09-06.09.2015 la 5 situații de urgență. Sâmbătă, 05.09., un incendiu a izbucnit la tabloul electric al unui restaurant de pe bulevardul București din Baia Mare. La locul intervenției s-au deplasat pompierii Detașamentului de Pompieri ”Căpitan Marchiș Adrian” Baia Mare, care au lichidat incendiul.
Au ars mase plastice din tabloul electric și circa 10 metri liniari de cablu electric. La ora 21.24., tot sâmbătă, pe strada Transilvaniei o ghenă de gunoi a luat foc. În urma incendiului, au ars circa 200 de kg de deșeuri menajere și ghena din plastic.
CLICK AICI PENTRU A VEDEA IMAGINI VIDEO.
Duminică, 06.09., un incendiu a izbucnit în bucătăria unui restaurant de tip fast food. La locul intervenției s-au deplasat pompierii băimăreni. Din fericire, au ars doar mase plastice ale unei fripteuze și reziduri de ulei. De asemenea, tot în acest weekend, pompierii au intervenit la două accidente rutiere în localitățile Cătălina și Vișeu de Sus. În urma accidentelor au rezultat 4 victime, care au fost transportate la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale.
CLICK AICI PENTRU A VEDEA IMAGINI DE LA LOCUL ACCIDENTULUI DIN VIȘEU DE JOS.
CLICK AICI PENTRU A VEDEA IMAGINI DE LA LOCU ACCIDENTULUI DIN CĂTĂLINA.
Medicii, paramedicii și asistenții S.M.U.R.D. au intervenit la 38 de cazuri medicale, după cum urmează: S.M.U.R.D. Baia Mare 21 de cazuri, Sighet 6, Fărcașa 5, Tîrgu Lăpuș 1, Vișeu 1. Borșa 3 și Bogdan Vodă 1 caz.