AcasăActualitate112SITUAŢIE DRAMATICĂ - Un copil de doi ani, la un pas de...

SITUAŢIE DRAMATICĂ – Un copil de doi ani, la un pas de moarte după ce a băut o substanță periculoasă

spot_img

DISTRIBUIȚI

SITUAŢIE DRAMATICĂ Familia unui copil, în vârstă de doi ani, din Drăguşeni (judeţul Satu Mare), au alertat autoritățile după ce acesta a consumat o substanță extrem de periculoasă.

Părinții ar fi găsit sticla lângă copil, care era deja inconștient. Totul s-a întâmplat vineri, în jurul orei 10.30, conform Presa SM.

Disperată, mama a plecat cu copilul spre dispensarul dintr-un sat învecinat, dar nu a mai ajuns, copilul fiind preluat de echipajul SMURD de Terapie Intensivă Mobilă, care a ajuns foarte repede la locul solicitării.

Personalul medical face tot posibilul pentru a-l salva pe copil. Acesta a fost transportat la Unitatea de Primire Urgențe pentru a primi ajutor medical de specialitate intraspitalicesc.

Există șansa ca victima să fie preluată de un elicopter SMURD și transportat la o clinică din țară, specializată în astfel de intervenții.

Din fericire, starea copilului este stabilă, acesta fiind internat la Secția pediatrie a Spitalului Județean Satu Mare.

Info

Citeşte şi PENTRU CĂMĂTĂRIE ŞI ŞANTAJ – Șeful Bazei de Administrare din Jandarmeria Română, reținut de DIICOT

 

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA