ŞIR DE SUCCESE. CS Minaur s-a impus și în al doilea meci amical jucat în deplasare la Mureșul Târgu Mureș, scor 33-26, după ce ieri fetele antrenate de Simona Maior-Pașca și Ioana Marta au câștigat cu 30-22. La pauza jocului de astăzi, Mureșul Târgu Mureș a condus cu 19-16.
Începutul de joc a fost echilibrat, gazdele conducând cu 3-2 după primele cinci minute de joc. CS Minaur a preluat conducerea după ce a marcat trei goluri consecutive, ducând scorul la 3-5 (minutul 9). Gazdele au egalat la șase în minutul 14, iar cinci minute mai târziu, cu patru goluri marcate consecutiv a dus scorul de la 9-9 la 13-19. Cu cinci minute înainte de final, diferența dintre cele două echipe a fost de trei goluri, scor 15-12, aceasta fiind și diferența cu care s-a intrat la pauză, scor 19-16.
Diferența înregistrată la pauză s-a menținut și în prima jumătate a reprizei secunde, CS Minaur egalând la 21 abia în minutul 44. Egalitatea s-a menținut până în minutul 50, când de la scorul de 24-24 gazdele de la Târgu Mureș au marcat doar de două ori până la finalul partidei, iar CS Minaur a înscris nu mai puțin de nouă goluri, partida încheiându-se cu victoria noastră, scor 33-26.
Pentru CS Minaur urmează la sfârșitul acestei săptămâni un turneu amical ce se va desfășura la Baia Mare. Pe lângă echipa noastră vor mai participa CSU Reșița, CSU Oradea și Crișul Chișineu-Criș. Prima partidă oficială va fi pe 25 septembrie, când CS Minaur va juca în deplasare la CSS Caracal.
Sursa info