Sindromul ovarelor polichistice este o problemă hormonală ce poate să apară la femei în perioada reproductivă.
Acest sindrom produce tulburări de ovulație și uneori absența ovulației care duce la infertilitate. Femeile cu probleme de ovulație pot să nu aibă menstruație, deci să sufere de amenoree. Medicii folosesc analize hormonale și ultrasonografia pentru a evalua problemele de ovulație. Ei recomandă chiar și anumite medicamente pentru a stimula ovulația.
Alte simptome produse de acest sindrom sunt: creșterea în greutate, tenul gras, alopecie, cicluri neregulate, rezistență la insulină, depresie, modificări de dispoziție, tulburări de fertilitate.
Există mai multe tratamente și aspecte despre infertilitate care trebuie cunoscute de femeile care se confruntă cu aceste probleme de sănătate.
Sindromul ovarelor polichistice tratament – Cum ajută vitamina D?
Există mai multe studii care arată rolul vitaminei D în terapia pentru sindromul ovarelor polichistice. Această tulburare a sistemului reproducător feminin este destul de frecventă la femei în ultimii ani și a atras atenția oamenilor de știință. Ei au evaluat efectele suplimentării cu vitamina D la persoanele diagnosticate cu acest sindrom, în analizele lor.
Sindromul ovarelor polichistice reprezintă una dintre principalele cauze ale infertilității la femei, pentru căvacestavproduce anovulație sau disfuncție ovulatorie. O astfel de problemă apare din cauza secreției crescute de androgeni în ovare.
Potrivit oamenilor de știință, sindromul are consecințe grave asupra stării de sănătate, el fiind asociat cu hiperinsulinemia (modificări legate de controlul glicemiei în corp) și excesul de androgeni (de testosteron) la femei. Problemele care pot să apară sunt: obezitatea, acneea, hirsutismul (excesul de hormoni androgeni), tulburările de metabolism al carbohidraților.
Studii recente arată că sindromul ovarelor polichistice a fost asociat și cu diabetul zaharat de tip 2 și cu bolile cardiovasculare. Femeile cu acest sindrom au o toleranță redusă la glucoză și inflamații cronice. La unele femei poate să apară o scădere mare a sensibilității țesuturilor periferice la insulină, o sensibilitate în țesutul ovarian, la altele însă apare o creșterea sensibilității la insulină în țesutul ovarian.
De asemenea, s-a constat și faptul că deficitul de vitamina D la persoanele cu acest sindrom este mai mare decât la persoanele sănătoase. Acest lucru poate duce la intensificarea simptomelor sindromului ovarelor polichistice, cum ar fi: tulburări menstruale, obezitate, rezistență la insulină, infertilitate, boli cardiovasculare.
Suplimentele de vitamina D sunt recomandate femeilor cu sindromul ovarelor polichistice, în dezvoltarea foliculului ovarian, calitatea ovocitelor și altele. De asemenea, în perioada de sarcină, un aport de vitamina D este esențial pentru mamă și copil. Această vitamină crește absorbția calciului din tractul gastrointestinal, întărește oasele, are rol în procesele metabolice pentru mușchi, îmbunătățește imunitatea organismului.
Sindromul ovarelor polichistice și sarcina
Acest sindrom este cauzat și de stres și poate duce la infertilitate. Femeile care află că suferă de acest sindrom pot face tratamente recomandate de medici specialiști și astfel pot avea șanse de a avea copii. Problemele de fertilitate de acest tip se pot gestiona și astfel femeile pot duce o sarcină la termen prin monitorizare atentă. Asta se poate realiza la o clinică de obstetrică și ginecologie din țara noastră, unde se tratează toate formele de infertilitate și se folosesc metode cu tehnologii de reproducere asistată.
Fertilizarea in vitro (FIV) poate fi o opțiune bună pentru femeile cu probleme de infertilitate, chiar și cu insuficiență ovariană.
Această afecțiune poate să apară la femeile cu antecedente de sindrom ovarian polichistic (arată un studiu din 2017) și se manifestă prin următoarele simptome: uscăciune vaginală, bufeuri, durere în timpul actului sexual, schimbări de dispoziție, scăderea libidoului.
FIV presupune extragerea ovocitelor din ovare sau folosirea de ovocite congelate sau donate.
Unele femei, care își doresc o sarcină mai târziu, se gândesc din timp la crioprezervare (la congelarea ovocitelor) și asta poate fi o soluție în caz de insuficiență ovariană.