AcasăEvenimentSIMFONIA MOTOARELOR REVINE PE DRUMURILE DIN MARAMUREȘ

SIMFONIA MOTOARELOR REVINE PE DRUMURILE DIN MARAMUREȘ

DISTRIBUIȚI

Raliul Maramureșului 2021, etapa a patra a Campionatului Național de Raliuri Betano se va desfășura în Maramureș în zilele de 29 și 30 mai 2021. Organizată de asociația XPO Racing sub egida FRAS, competiția readuce această disciplină în Maramureș după o pauză de 14 ani. Lungimea totală a raliului este de 588,25 km, cele 12 probe speciale având un total de 142,40 km.

Sâmbătă 29 mai, în prima zi a competiției, concurenții vor lua drumul Țării Chioarului, acolo unde vor avea de parcurs cei 10,50 km ai specialei COPALNIC, pe un traseu tehnic care va pune la grea încercare atât piloții cât și copiloții. Caravana se va îndrepta mai apoi în Țara Maramureșului, acolo unde sunt programate alte două probe speciale, CAVNIC și OCNA ȘUGATAG, cu lungimi de 9,60 și respectiv 7,50 km. La finalul acestei bucle, concurenții vor reveni la Baia Mare pentru o regrupare și o escală în parcul de service, în zona Hotelului Mara. Nu pentru mult timp, deoarece în ultima parte a zilei urmează o nouă parcurgere a acestei bucle, sosirea în Parcul Închis din Piața Libertății fiind prevăzută pentru ora 21h.08.

Duminică 30 mai, cea de-a doua zi a raliului va începe la ora 09h.00, cu un start din Parcul Închis. Concurenții vor pleca mai apoi spre Gutâi, acolo unde își vor măsura forțele pe cei 21,75 km ai unei speciale care a făcut istorie de-a lungul anilor. Acțiunea va continua cu o trecere pe speciala OCNA ȘUGATAG B, parcursă în sens invers față de prima zi. Bucla formată din cele două probe este repetată, cel de-al doilea start pe Gutâi fiind prevăzut pentru ora 12h.59. După o nouă escală în parcul de service din Baia Mare, finalul zilei readuce concurenții la startul specialei OCNA ȘUGATAG A, urmată de reprezentația finală din coborârea Gutâiului în speciala POWER STAGE BY MAYA EVENTS. Sosirea finală este prevăzută pentru ora 18h.23 în Piața Libertății din Baia Mare.

Toate detaliile privind traseul, lungimile probe speciale și ora prevăzută pentru primul concurent sunt disponibile în tabelul din pagina a doua și în harta generală a raliului.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA