In fiecare an la 28 Februarie sărbătorim Ziua Protecţiei Civile în România şi la 1 martie se sărbătoreşte Ziua internaţională a protecţiei civile, cu acestă ocazie în 25 ianuarie 2013 la Scoala Gimnazială „Dr. Victor Babeş” Baia Mare se va desfaşura deschiderea proiectului educaţional :”PROTECŢIA CIVILĂ – ARMA VIEŢII” proiect care are scopul de a aduce în atenţia participanţilor importanţa vitală a protecţiei civile şi de sensibilizare cu privire la pregătirea, precum şi măsurile de prevenire şi de auto-protecţie în caz de accidente sau de dezastre.
Obiectivele urmărite sunt :
– cunoaşterea formelor de manifestare a principalelor tipuri de risc;
– formarea şi dezvoltarea abilităţilor privind modul de comportare în perioada premergătoare, pe timpul situaţiilor de urgenţă şi pentru limitarea şi înlăturarea efectelor acestora;
– cunoaşterea de către copii a efectelor negative în cazul nerespectării regulilor de comportare pe timpul situaţiilor de urgenţă;
– dezvoltarea capacităţilor de înţelegere şi de apreciere a pericolelor generate de situaţiile de urgenţă pentru viaţă şi mediu, precum şi al promovării atitudinilor şi comportamentelor corespunzătoare în rândul elevilor;
– dezvoltarea capacităţii de percepţie a protecţiei civile ca ansamblu de activităţi cu caracter exclusiv umanitar.
Proiectul este realizat de către Inspectoratul Şcolar Judeţean al judeţului Maramureş în colaborare cu Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ,,Gheorghe Pop de Băseşti” al Judeţului Maramureş, Serviciul de Ajutor Maltez în România Sucursala Baia Mare, Palatul Copiilor Baia Mare, Colegiul Tehnic „Aurel Vlaicu” din Baia Mare, Colegiul Tehnic de Transporturi Auto Baia Sprie, Scoala Gimnazială „Dr. Victor Babeş” Baia Mare.
In cadrul proiectului se vor desfăsura următoarele activităţi: ore deschise de dirigenţie cu invitaţi de la ISU, simularea comportamentului în caz de cutremur (luni la Scoala Gimnazială „Dr. Victor Babeş” Baia Mare ora 9 45) cu un exercitiu de salvare de la înălţime cu o autospecială ISU, organizarea pichetului de urgenţă cu voluntari care vor distribui pliante specifice activităţii, iar la toate orele de dirigenţie din unităţile şcolare participante se vor dezbate teme de protecţie civilă.
SIGURANTA- Proiect educational ISJ, ISU „PROTECTIA CIVILA – ARMA VIETII”
loading...