AcasăActualitateSIGURANŢĂ - Poliţiştii maramureşeni vor fi la datorie în perioada Sărbătorilor Pascale

SIGURANŢĂ – Poliţiştii maramureşeni vor fi la datorie în perioada Sărbătorilor Pascale

spot_img

DISTRIBUIȚI

SIGURANŢĂ Polițiştii maramureşeni vor fi la datorie pentru ca întreaga comunitate să se bucure în linişte și siguranță de Sfintele Sărbători de Paști. Peste 600 de poliţişti vor fi mobilizaţi pentru a asigura ordinea şi liniştea publică de sărbătorile pascale și vor avea ca prioritate protejarea drepturilor și libertăților cetățenilor.

Astfel, în perioada 14–17 aprilie a.c., în județul Maramureş, polițiștii de ordine publică, de la structurile de poliţie rutieră, investigaţii criminale și de la alte structuri se vor afla în stradă și în proximitatea lăcaşurilor de cult sau a locurilor unde au loc manifestări publice circumscrise acestor sărbători.

Zilnic, peste 70 de patrule de siguranţă publică, pedestre şi auto, vor acţiona pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale.

De asemenea, se vor institui dispozitive mixte de ordine și siguranță publică, în zona lăcașurilor de cult. Activităţile vor fi desfăşurate în sistem integrat, împreună cu celelalte instituţii cu atribuţii în asigurarea ordinii şi liniştii publice.

Pentru fluidizarea traficului rutier şi prevenirea producerii unor evenimente grave, poliţiştii rutieri vor acţiona pe drumurile publice, în zona lăcaşurilor de cult religios, pe principalele artere din zonele turistice şi pe traseele de acces către aceste zone.

Poliţiştii maramureşeni vă doresc să petreceți Sărbătorile Pascale cu pace și liniște sufletească alături de cei dragi.

Informaţii furnizate de IPJ Maramureş

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA