Actuala situaţie sanitară a creat un context dificil pentru mulţi angajatori, însă cele mai multe companii au găsit răspunsuri eficiente la criză, de la telemuncă la asigurarea unui nivel de siguranţă sporit la locul de muncă. Telemunca, chiar dacă şi-a dovedit eficienţa în cazul multor angajaţi şi a permis continuarea activităţii în condiţiile optime permise de situaţia sanitară, prezintă şi anumite deficienţe. Interacţiunea umană, cea care consolidează echipele şi sentimentul de încredere, nu poate fi pe deplin înlocuită de şedinţele online.
Aşadar, mulţi angajatori se preocupă din ce în ce mai activ de crearea unui mediu sigur la locul de muncă, pentru a se asigura că angajaţii sunt cât se poate de protejaţi atunci când se prezintă la serviciu.
De ce este importantă siguranţa la locul de muncă?
Dacă în calitate de manager sau de proprietar al unei afaceri ai decis că este mai bine ca echipa ta să renunţe la telemuncă sau să intre într-un format hibrid (telemuncă alternativ cu prezenţă la locul de muncă), atunci este important să le transmiţi angajaţilor măsurile care au fost luate pentru ca ei să fie în siguranţă.
În primul rând, trebuie să ai în vedere că actuala situaţie sanitară, care durează de peste un an şi jumătate, este foarte stresantă pentru fiecare dintre angajaţi. Fie că sunt vaccinaţi sau nu, oamenii cu care lucrezi pot fi îngrijoraţi de evoluţia valului pandemic, afectaţi de restricţii sau chiar anxioşi. De aceea, este recomandat să ai un regulament clar privind regulile de igienă şi să explici care sunt măsurile care s-au luat pentru protejarea angajaţilor.
În al doilea rând, trebuie subliniat că este posibil să nu fii la curent cu starea de sănătate sau problemele familiale ale fiecăruia dintre angajaţi. Unii dintre ei pot fi mai vulnerabili din cauza unor probleme de sănătate sau pot fi îngrijitori pentru persoane în vârstă, mai fragile, deci este firesc să își dorească să lucreze într-un mediu cât mai sigur.
În cele din urmă, în calitate de angajator, este bine să dovedeşti că îţi pasă de angajaţii tăi, asigurându-le cele mai bune condiţii de muncă. O astfel de atitudine încurajează loialitatea angajatului şi consolidează încrederea.
Cum poţi face îmbunătăţiri?
Există foarte multe soluţii care asigură o igienă bună la locul de muncă, de la lampi cu ultraviolete la detergenţi speciali. Cel mai bine este să începi cu un regulament de ordine interioară actualizat, care să includă aerisirea spaţiului de lucru, igienizarea mâinilor şi portul măştii în anumite spaţii comune. În felul acesta, te asiguri că angajaţii ştiu ce au de făcut şi că urmează toţi acelaşi regulament.
De asemenea, o investiţie foarte bună o constituie o lampă cu ultraviolete, care este deosebit de eficientă pentru sterilizarea birourilor. Poate fi folosită după ce toţi angajații au plecat acasă şi poate fi controlată de la distanță, printr-o aplicație pe telefon. Mai mult decât atât, un astfel de produs poate fi folosit şi pentru sterilizarea coletelor sau a altor obiecte transportate.
O altă soluţie nu foarte costisitoare, implementată de multe companii, se referă la distribuirea gratuită a măştilor de protecţie şi a gelurilor de igienizare în rândul angajaţilor. Dacă angajaţii au tot ce le trebuie la îndemână, le va fi mai uşor să respecte regulile de igienă impuse la nivelul întregii firme. În plus, dovedeşte încă o dată grija faţă de angajaţi.
Așadar, siguranţa la locul de muncă a devenit un aspect foarte important pentru un management eficient, indiferent de domeniul în care lucrezi. Ţine cont de aspectele analizate mai sus şi ia cele mai bune soluţii pentru firma şi angajaţii tăi.
Sursa foto: Pexels.com