Poliţiştii sigheteni au fost sesizaţi despre comiterea, în perioada 30 august – 03 septembrie, a trei furturi de motorină pe raza municipiului. Proprietarii unor autoutilitare parcate pe strada Unirii au reclamat sustragerea a 395 de litri de motorină din rezervoarele acestora.
În urma activităţilor de cercetare şi verificare desfăşurate de poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei municipiului Sighetu Marmaţiei, persoanele bănuite de comiterea acestor furturi au fost identificate. Este vorba de trei minori cu vârste între 16 şi 17 ani, un tânăr de 18 ani din municipiu şi un altul în vârstă de 23 de ani din localitatea Cerghid, judeţul Mureş.
Prejudiciul reclamat, în valoare de aproximativ 2500 de lei, a fost recuperat în proporţie de 20%. Persoanele majore identificate, cunoscute cu antecedente penale, au fost reţinute de poliţişti pentru o perioadă de 24 de ore şi urmează să fie prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmaţiei cu propunere de arestare preventivă.