Municipiul Sighetu Marmaţiei a îmbrăcat în data de 11 ianuarie din nou straie de sărbătoare, de data aceasta în prim plan aflându-se cetăţenii români de etnie ucraineană care se pregătesc în aceste zile de Revelion.
Mai multe alaiuri de colindători venite din toate localităţile Maramureşului unde există ucraineni, dar şi din Timiş, Arad sau Ucraina au mărşăluit pe străzile din Sighet, punctul terminus fiind Palatul Episcopal din Sighet. Aici ucrainenii din România au oferit celor prezenţio o mostră din ceea ce înseamnă tradiţia ucraineană.
Sighetenii s-au arătat extrem de încântaţi de cele văzute, unii dintre ei fiind de părere că de la an la an Festivalul devine din ce în ce mai frumos, alaiurile fiind din ce în ce mai atractive prin tematica propusă. Printre cei prezenţi la eveniment s-a aflat Miroslav Petretki, fostul deputat Ştefan Buciuta, dar şi prefectul Anton Rohian.