AcasăMARAMURESUL ISTORICSFATURI - POLITIA RUTIERA - Respecta regulile de circulatie rutiera!

SFATURI – POLITIA RUTIERA – Respecta regulile de circulatie rutiera!

spot_img

DISTRIBUIȚI

Direcţia Rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române recomandă conducătorilor de autovehicule să conducă deosebit de prudent, cu viteza adaptată continuu particularităţilor meteo, de drum şi trafic.

Urmare, a recentelor avertizări meteorologice, vor fi instituite filtre rutiere pentru verificarea echipării corespunzătoare a autoturismelor pentru sezonul de iarnă.  Conform prognozei Administraţiei Naţionale de Meteorologie, în perioada următoare, va scădea brusc temperatura la nivel naţional, fiind favorizată apariţia precipitaţiilor sub formă de lapoviţă şi ninsoare, totodată semnalându-se apariţia poleiului, îndeosebi în zonele montane.

Poliţiştii rutieri vor verifica autovehiculele cu privire la echiparea pentru iarnă.  O atenţie deosebită se va acorda autovehiculelor cu greutate peste 3,5 tone care trebuie echipate cu dispozitive antiderapante. Pentru neechiparea corespunzătoarea se retrage certificatul de înmatriculare, iar valoarea amenzii este de la 630 la 1470 de lei (între 9 şi 21 puncte amendă).

Prevenire

Poliţia Rutieră Română recomandă conducătorilor de autovehicule să respecte cu maximă stricteţe regulile de circulaţie şi următoarele principii de conduită preventivă:

Informaţi-vă asupra condiţiilor de deplasare pe traseul ales, precum şi despre condiţiile meteo rutiere prognozate pentru zona tranzitată.

Daţi dovadă de mult discernământ referitor la oportunitatea plecării dumneavoastră, mai ales în situaţia în care sunt prognozate condiţii meteo extreme.

Asiguraţi-vă că funcţionează corespunzător sistemele de iluminare-semnalizare, cât şi a cele de climatizare/degivrare.

Dotaţi-vă autovehiculele cu anvelope pentru sezonul rece.

Utilizaţi luminile de întâlnire şi pe timpul zilei, pe toate categoriile de drumuri şi a celor de ceaţă în cazul apariţiei acestui fenomen.

Păstraţi o distanţă mai mare faţă de autovehiculele care circulă în faţă.

Evitaţi acţionarea bruscă a mecanismului de direcţie şi a sistemului de frânare al autovehiculului.

De asemenea, este bine să aveţi la dumneavoastră o lopată, perie/mătură, racletă, sac cu sare/nisip şi  lanţuri.

Asiguraţi-vă rezerve de combustibil, apă, hrană, haine groase, pături, medicamente,  un telefon mobil pe care să-l folosiţi în caz de urgenţă, apelând cu mult calm numărul de urgenţă 112, precum şi un încărcător/baterie de rezervă.

Respectaţi indicaţiile agenţilor de circulaţie şi a lucrătorilor de la Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, în cazul interzicerii temporare a circulaţiei pe unele sectoare de drum, pentru facilitarea intervenţiei echipajelor de deszăpezire şi a autosalvărilor.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA