SEZONUL AFINELOR ÎN MARAMUREȘ Pădurile noastre sunt pline de afine gustoase în această perioadă, însă puţine fructe vor ajunge şi pe tarabe. Cele mai multe sunt cumpărate de străini, în timp ce în magazine îşi fac loc importurile. La noi, culegătorii sunt greu de găsit deşi ei pot câştiga până la 250 de lei pe zi.
Alternanța ploaie-soare din ultimele luni le-a făcut bine afinelor. La Direcţia Silvică Maramureș, de exemplu, s-au adunat deja peste 30 de tone de afine, iar până la finalul sezonului cantitatea se va dubla. Merg toate la export pentru că străinii le apreciază mai mult. Ei numesc aceste fructe de pădure pline de vitamine şi antioxidanţi “aurul negru”.
„E un an bun pentru fructe de pădure. Le expediem în Germania”, a declarant pentru Știrile ProTV Marcel Cosma, Direcţia Silvică Maramureş.
„Afinele de cultură sunt mult mai mari decât afinele de pădure. Afinele de cultură – care sunt de cultură şi sunt bio, mult mai dulci şi aromate”, spune un fermier.
Profitul celor care cultivă afine ar fi şi mai mare dacă ar găsi mai uşor culegători. Nimeni nu se înghesuie însă la muncă migăloasă. Proprietarii de pepiniere se plâng de faptul că nu găsesc culegători, deși, spun ei, îi remunerează cu aproximativ 100 de lei pe zi sau chiar mai mult. Cei care culeg afine din pădure le vând la piaţă cu 15 – 18 lei kilogramul. La centrele de colectare ar primi 7 lei pe kg.
Sursă info: Știrile ProTV