Subunitatea operativă de jandarmerie s-a deplasat pe B-dul Republicii din Baia Mare, unde a fost surprinsă Sunita L. de 32 de ani din localitate, care este susceptibilă de săvârşirea infracţiunii de prostituţie.
Aflându-se pe B-dul Republicii, în dreptul staţiei ,,Petrom”, în scopul atragerii unor persoane de sex masculin pentru întreţinerea de relaţii sexuale contra unor sume de bani, în dreptul acesteia s-a oprit un autoturism condus de către un bărbat de 29 ani din Baia Mare, căruia Sunita L. i-a propus să întreţină relaţii sexuale în schimbul sumei de 30 lei. Cele două persoane s-au deplasat în parcarea Pieţei de alimente Sălăjanca, unde au întreţinut relaţii sexuale, însă la puţin timp au fost surprinşi de către jandarmi.
Dosarul cu actele premergătoare întocmite a fost predat Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare, pentru continuarea cercetărilor.
Consum de alcool în parcul municipal
Sâmbătă 21 aprilie a.c.,în jurul orei 10:00, jandarmul din cadrul patrulei mixte de ordine publică de pe raza localităţii Sighetu – Marmaţiei a surprins-o pe Viorica I. de 46 ani din localitatea Remeţi, în timp ce consuma băuturi alcoolice în Parcul Municipal de pe strada Piaţa 1 Decembrie 1918 . Aceasta a fost sancţionată cu amendă contravenţională în valoare de 200 lei.
Agresiune fizică şi verbală
În data de 22.04.2012,în jurul orei 04:00, în urma unei sesizări, grupa operativă de jandarmerie de pe raza municipiului Baia Mare s-a deplasat pe strada Firiza, lângă imobilul numărul 22, unde s-a reclamat un scandal. A fost identificat Graţian L. de 31 de ani din localitate, care pe fondul unor neînţelegeri a provocat scandal, agresându-l fizic şi verbal pe Vasile A. din Baia Mare. Acestuia i-a fost aplicată o sancţiune contravenţională în valoare de 200 lei.