SEROPOZITIVI. Numărul maramureșenilor care sunt diagnosticați cu HIV crește de la un an la altul. Situația, spun medicii specialiști, este similară cu cea care se înregistrează la nivel național și care din păcate se suprapune cu o scădere majoră a programelor de informare și prevenire a infectării cu acest virus.
‘’Județul Maramureș se înscrie și el în această tendință, fiind înregistrată o creștere constantă a numărului de pacienți diagnosticați în ultimii ani. La 31 Decembrie 2015 aveam înregistrate 88 de persoane diagnosticate cu HIV, dintre care 73 în tratament specific. Spre comparație, în urmă cu 4 ani, la sfârșitul lui 2011, era înregistrat în județul nostru un număr de 55 de persoane seropozitive’’ – spune dr. Zenovia Pop coordonatorul compartimenutului de specialitate din cadrul Spitalului de Boli Infecțioase și Psihiatrie Baia Mare.
Zenovia Pop arată că dacă la nivel național este în creștere numărul celor care au luat virusul din cauza consumului de droguri injectabile, la noi cei mai mulți dintre seropozitivii depistați în ultima perioadă provin din categoria homosexualilor. Aceasta adaugă că anul acesta (din ianuarie și până în iulie ) au fost efectuate nu mai puțin de 168 de testări la nivelul instituției sanitare în care își desfășoară activitatea și că șase dintre ele au fost pozitive.
Datele au fost făcute publice în cadrul unei conferințe care a avut ca temă ‘’Persoana seropozitivă, o prioritate locală’’ și care a fost organizată de Uniunea Națională a Organizațiilor Persoanelor afectate de HIV / SIDA în colaborare cu Spitalul de Boli Infecțioase şi Psihiatrie Baia Mare .
Evenimentul a oferit specialiștilor și autorităților locale posibilitatea să își expună punctul de vedere în identificarea solutiilor potrivite și a demersurilor necesare pe plan local, pentru a extinde măsurile de prevenire a transmiterii infecției HIV dar și pentru creșterea calității vieții persoanelor seropozitive.