SENTINȚĂ PENTRU SANDA UNGUR Sanda Ungur, tânăra care a provocat accidentul în care au pierit patru fete, la Jibou, a fost condamnată la 3 ani cu suspendare. Familiile prietenelor ei moarte contestă pedeapsa.
Magistraţii Judecătoriei Jibou au motivat sentinţa pronunţată în 15 mai, prin care Sanda Ungur, o tânără de 22 de ani, a fost condamnată la 3 ani de închisoare cu suspendare pe un termen de încercare de 4 ani, pentru ucidere din culpă. Originară din judeţul Maramureş, Sanda Ungur a încheiat cu procurorii un acord de recunoaştere a vinovăţiei, după tragedia din 17 mai 2018, de pe centura ocolitoare a oraşului Jibou, când autoturismul pe care îl conducea a fost spulberat de trenul Baia Mare-Jibou.
Impactul a fost atât de puternic, încât autoturismul a fost aruncat la câţiva metri distanţă de calea ferată. Mădălina Pârja, Maria Şteţ, Claudia Barboş şi Sara Pop, patru tinere în vârstă de 20 şi 21 de ani, toate din judeţul Maramureş, studente în ultimul an în cadrul Centrului Universitar Baia Mare, şi-au piedut atunci viaţa. Singura supravieţuitoare a fost şoferiţa, care s-a ales cu răni grave, potrivit Observator.tv
Magistraţii din Jibou au stabilit că urmărirea penală este completă şi corect efectuată, cauza decesului celor patru victime fiind neatenţia inculpatei, din cauza oboselii. Potrivit motivării, inculpata parcursese în ziua respectivă peste 320 de kilomentri, iar „după aproximativ 13 ore de când a fost trează şi după o zi foarte agitată, fiind obosită, cu o experienţă limitată în şofat la 22 de ani, inculpata nu a mai fost/putut fi suficient de atentă încât să nu producă această tragedie”.
Sanda Ungur a recunoscut faptele şi a încheiat cu procurorii un acord de recunoaştere a vinovăţiei, în care a negociat o pedeapsă de 3 ani de închisoare cu suspendarea pe un termen de supraveghere de 4 ani. În plus, ea va frecventa un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate şi va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 120 de zile, fie la primăria localităţii de domiciliu, fie la parohia cultului religios căreia îi aparţine inculpata, scrie Adevărul, citat de Obvservator.tv
Analizând pedeapsa asupra căreia au căzut de acord Parchetul şi inculpata, judecătorii au costatat că este în limite legale. Instanţa a apreciat că „faţă de gravitatea urmărilor, cuantului pedepsei este evident mic„, însă „nu se poate aplica o pedeapsă mai mare inculpatei fără ca această să nu execute efectiv pedeapsa închisorii„. „Periculozitatea inculpatei, pentru care ar fi necesară încarcerarea în scopul conştientizării de către aceasta că nu are un comportament adecvat în societate, este redusă, chiar infimă (…) Instanţa nu consideră că inculpata s-ar reeduca în vreun fel în închisoare, fiind conştientă de gravitatea faptei sale„.
„Într-adevăr, pedeapsa aplicată este mică în raport cu consecinţele faptei, dar, raportat la persoana inculpatei, este suficientă. Instanţa consideră că gravitatea faptei a fost conştientizată imediat după accident, iar consecinţele faptei vor fi simţite, probabil, pentru totdeauna„, au concluzionat judecătorii. Soluţia Judecătoriei Jibou a fost atacată cu recurs de către familiile celor patru tinere decedate în accident.
Sursă: Observator.tv