SENTINȚA MAXIMĂ, DEFINITIVĂ Curtea de Apel Cluj a mentinut sentinta data de Tribunalul Maramures prin care i-a condamnat la închisoare pe viaţă pe fraţii Ioan Aurelian şi Marius Ovidiu Tomoioagă, acuzaţi că l-au omorât în 4 ianuarie 2017 pe şeful de post din comuna Vişeu de Jos, Gheorghe Nistor. Sentinţa este definitivă.
In luna februarie Tribunalul Maramureş s-a pronunţat cu privire la cauza având ca obiect infracţiunea de omor calificat comisă la data de 4 ianuarie 2017, la sediul Postului de Poliţie Vişeu de Jos, asupra victimei Nistor Gheorghe, şef de post. Astfel, prin sentinţa penală nr. 28/20.02.2018, ambilor inculpaţi, T.I.A. şi T.M.O, li s-a aplicat pedeapsa detenţiunii pe viaţă, pedeapsa complementară a interzicerii pe o perioadă de 5 ani a unor drepturi.
Inculpaţii au fost obligaţi, în solidar, la plata către partea civilă D. A., a sumei de 5.000 euro reprezentând daune pentru prejudiciul moral suferit, şi la plata, în parte, a despăgubirilor civile către IPJ Maramureş. Hotărârea nu a fost definitivă, aceasta fiind atacată de fratii Tomoioaga.