SENIORII PREȚUIȚI În fiecare an, municipalitatea celebrează cuplurile care împlinesc 50, respectiv 60 de ani de căsnicie. În acest an, 66 de cupluri de băimăreni au fost sărbătoriți, așa cum se cuvine, în cadrul unui amplu eveniment festiv organizat în cinstea lor de către primarul Cătălin Cherecheș.
60 de cupluri au aniversat Nunta de Aur, în timp ce 6 cupluri au ajuns la Nunta de Ametist. O masă aniversară, cu tort și muzicanți, alături de alți 500 de seniori care s-au înscris la Balul Toamnei s-au numărat în programul evenimentului. Sărbătoriții au fost recompensați de către municipalitate cu diplome de onoare și cu o sumă de 300 de lei.
„Mi-a revenit una dintre cele mai frumoase și onorante datorii în calitate de primar al municipiului Baia Mare. Am celebrat astăzi, 4 octombrie 2019, 60 de cupluri de băimăreni care aniversează Nunta de Aur și 6 cupluri care au ajuns la Nunta de Ametist. Acești oameni sărbătoresc acum peste jumătate de secol de când se țin de mână, inimă lângă inimă, cu sufletul deschis, alături unul de celălalt la bine și la greu. Împreună în Sfânta Taină a Căsătoriei, având înțelepciunea de a fi ales în viață calea cea mai bună și mai luminată, chiar dacă asta înseamnă, pe lângă bucurii și realizări, și multe vicisitudini. Peste toate au trecut cu iubire, cu respect, cu înțelegere, cu hotărâre, iar astăzi sunt pentru noi adevărate exemple, lecții de viață. Alături de sărbătoriți au fost alți 500 de seniori care s-au înscris la Balul Toamnei. Împreună am sărbătorit iubirea și viața, cu tot ce are ea mai frumos și bun de oferit. La mulți ani și multă sănătate tuturor!”, a declarat primarul Cherecheș.
ActualMM