Senatorul PSD Sorin Vlaşin aduce astăzi un omagiu emoționant veteranilor de război, amintind de sacrificiul eroic al soldaților români în cel de-Al Doilea Război Mondial.
””Dacă voi muri, să nu plângi mamă, pentru că eroii nu se plâng, se preamăresc”.
Este un fragment din scrisoarea unui soldat român, pe care n-a mai apucat să i-o trimită mamei sale. A fost găsită în haina lui, la piept, după ce a murit. Astfel de drame au fost numeroase și au avut loc doar cu 80 de ani în urmă. În cel de-Al Doilea Război Mondial, România a înregistrat peste 900.000 de morți, dispăruți, prizonieri, răniți și invalizi”, transmite senatorul de Maramureș.
Totodată, acesta îndeamnă la recunoștință față de curajul și jertfa lor: ”Astăzi, de Ziua Veteranilor de Război să ne amintim de jertfa, curajul și sacrificiul lor și să le arătăm recunoștința noastră. Eroii nu se uită, eroii se preamăresc!”.