Gabriel Zetea, președintele Consiliului Județean Maramureș, trage un semnal de alarmă: mocănițele din România riscă să dispară, „omorâte” de proiectele legislative care urmăresc standardizarea lor după modelul CFR.
”Mocănițele nu pot fi tratate ca un simplu mijloc de transport în masă. Ele sunt o experiență turistică unică, un simbol viu al tradiției și al frumuseții noastre, pe care avem datoria să-l protejăm. În ultimii ani, Mocănița a fost „sub asediu” din două direcții: Romsilva – interesată exclusiv de exploatarea lemnului; Ministerul Transporturilor – care încearcă să impună reparații și dotări standardizate, imposibil de aplicat locomotivelor istorice”, subliniază președintele CJ Maramureș.
Dacă proiectele de lege vor rămâne în forma actuală, mocănițele din întreaga țară vor fi efectiv condamnate la dispariție.
”Vreau să reamintesc tuturor cât de importantă este Mocănița din Maramureș: singura cale ferată forestieră activă din Europa; funcționează din 1933 fără întrerupere, cu infrastructură și personal în stil clasic; circulă zilnic din aprilie până în noiembrie (iar în extrasezon, în weekend); atrage anual peste 30.000 de turiști, majoritatea străini (din Moldova, Ungaria, Germania, Austria, Polonia), aducând venituri și locuri de muncă în Maramureș. Capacitate: până la 7 trenuri pe zi, fiecare cu 180–200 de locuri. Tarife: 136 lei/adult (fără masă) sau 196 lei/adult (cu masă). Nu exploatarea lemnului trebuie să fie prioritară, ci turismul! Turismul aduce bani, creează locuri de muncă și promovează România autentică! Împreună trebuie să protejăm mocănițele — nu să le pierdem din nepăsare sau din cauza unor reguli greșit gândite!”, a declarat Gabriel Zetea.