SEMNAL DE ALARMĂ Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală, domnul Bogdan-Nicolae Stan, atrage atenția asupra lipsei investițiilor, atât în sistemul informatic al institituției, cât și în serviciile de întreținere, în ciuda creșterii continue a solicitărilor pentru noi aplicații și a volumului de muncă al Direcției de Tehnologie a Informației din cadrul ANAF.
Conducerea ANAF a constatat că din anii 2012 – 2013 au încetat investițiile importante în infrastructura (hardware, software, infrastructura fizică suport), în pofida recomandărilor ferme din Acordul de Împrumut dintre România și BIRD (Legea 212/2013) destinat Proiectului de Modernizare a Administrației Fiscale. Potrivit acestui Proiect, România s-a angajat la momentul împrumutului că va asigura continuitatea funcționării în bune condiții a sistemului informatic existent, până la achiziționarea unui nou sistem informatic de administrare a veniturilor (RMS Cots). Precizăm că, în acest moment, nu există la nivelul ANAF niciun contract în derulare pentru întreținerea infrastructurii hardware, software și de comunicații.
Consecințele acestei stări de fapt sunt deosebit de grave, mai ales în perioadele de vârf de activitate (cele din jurul datelor de depunere a declarațiilor fiscale și de plăți a impozitelor), deoarece provoacă sincope în funcționarea sistemului informatic. Aceste sincope pot genera oprirea parțială sau totală a unor activități fundamentale ale ANAF, sau chiar pierderi de date din sistem. De asemenea, defectarea serverelor sau a componentelor de comunicații din teritoriu, implică alte riscuri de blocare a activității. Președintele ANAF constată că în ultimii ani, banii alocați instituției în scopul investițiilor IT nu au fost utilizați decât într-o proporție inadmisibil de scăzută. Consecința neutilizării sistematice a bugetului este, din păcate, o alocare sub necesitățile menținerii în funcțiune a sistemului informatic în acest an, lucru pe care președintele ANAF l-a adus la cunoștința ministrului Finanțelor Publice.
Sistemul informatic al ANAF funcționează în prezent la o capacitate de 99%, cu mult peste recomandările tehnice de maximum 70%, ceea ce poate conduce la blocarea întregii activități a instituției, pe o perioadă nedeterminată .
În baza Memorandumului semnat cu Banca Mondială, semnat în 2013, pentru modernizarea sistemului informatic, Agenția s-a angajat totodată să pună bazele unui Centru de Date echipat corespunzător, demersul fiind încă nefinalizat.
O altă problemă cu care se confruntă ANAF este întârzierea achiziționării de servicii de mentenanță, întreținere și reparații pentru Unitatea de Imprimerie Rapidă a Agenției Fiscale, fapt ce a generat îngreunarea organelor fiscale teritoriale cu activități de printare, împlicuire și expediere a tuturor actelor administrative și de executare, ceea ce poate afecta încasările bugetare.
Ținând cont de situația critică constatată în funcționarea sistemului informatic central al ANAF, președintele Bogdan – Nicolae Stan i-a adresat o informare domnului Sorin Grindeanu, prim-ministru al României.
Serviciul de Comunicare, Relații Publice și Mass-Media ANAF
Sursă foto.