ÎN SEMN DE APRECIERE Unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați preoți din municipiul Baia Mare, Părintele Ioan Pop, a fost distins cu titlul de cetățean de onoare al Băii Mari. Distincția a fost oferită de către primarul Cătălin Cherecheș.
În urma acestui eveniment, primarul a publicat un mesaj pe rețeaua de socializare Facebook în care îi mulțumește Părintelui pentru ce a făcut și face pentru comunitatea băimăreană. Vă redăm mai jos, integral, mesajul:
„Ne aşezăm astăzi în faţa Sfinţiei Sale cu mulţumire pentru ceea ce ne-a dăruit şi ne-a dăruit rugăciune, ne-a dăruit cuvânt, ne-a dăruit de fiecare dată un gând bun, ne-a dăruit de fiecare dată îndemnul spre pace şi spre iubire. A fost cel care, alături de Înalt Prea Sfinţia Sa Iustinian, a ţinut aici în Baia Mare, în perioadă destul de dificilă din punct de vedere politic şi administrativ după 1990, flacăra ortodoxiei aprinsă. A adus în echilibru forţe politice. A adus în echilibru şi în pace comunităţi şi oameni care aveau şi au relevanţă şi importanţă în acest oraş. Este preotul căruia i se aşează de către Dumnezeu, cel mai bine, această misiune, în suflet, în gând şi în faptă.
Aici, în Biserica Sfântul Nicolae, ne-am adunat de ficare dată mulţi dintre noi, dar am văzut nu doar preotul, am văzut omul, am văzut sufletul, am văzut sclipirea, am văzut dragostea, am văzut şi suferinţa, am văzut tot ceea ce adună în sufletul său şi în inima sa Părintele Ioan Pop. Noi toţi împreună, am fost şi suntem pentru domnia sa, marea sa familie. Alături de nepoţi, pe toţi copiii din faţă sau care de fiecare dată, an de an, duminică de duminică veneau să se împărtăşească, îi considera nepoţii săi. Pe fiecare dintre dumneavoastră îi considera şi îi consideră fraţii lui. A creat o mare familie şi sunt convins că această mare familie se va duce mai departe în toată comunitatea băimăreană ca un exemplu despre cum trebuie să ne privim unii pe alţii şi pe care ni l-a picurat de fiecare dată părintele cu mult drag, aşezându-ne pe fiecare într-o zonă a echilibrului, a păcii, a iubirii, a dragostei faţă de Dumnezeu, dar nu poţi să ai dragoste de Dumnezeu dacă nu ai dragoste de oameni.
Nu poţi să spui că-l iubeşti pe Dumnezeu dacă-l urăşti sau îl dispreţuieşti pe cel de lângă tine. Nu poţi să spui că-l iubeşti pe Dumnezeu dacă nu faci bine celor din jurul tău. Părintele ne-a învăţat de fiecare dată că în viaţă trebuie să facem un singur lucru: să facem bine. Cred că cea mai mare bucurie pe care o va avea, de fiecare dată, este să vadă că fiecare dintre dumneavoastră, în acest oraş, în familiile voastre, în comunitate faceţi bine şi trebuie să faceţi bine pentru aceşti copii. Pentru toţi copiii din Baia Mare şi din această ţară care trebuie să aibă o şansă, şansa unei educaţii, pe care să şi-o desăvârşească în cel mai frumos mod în şcolile noastre, o şansă la educaţie pe care să şi-o desăvârşească aici, în faţa altarelor, o şansă pe care trebuie să şi-o desăvârşească mobilându-se cultural în această ţară şi o şansă muncind pentru familiile lor şi pentru ei, aici, acasă. Părintele a fost şi este pentru noi cel care, de fiecare dată, ne-a adus ca prim exemplu, ne-a adus ca principală preocupra în viaţa noastră, copiii.
Îmi aduc aminte şi îi mulţumesc de fiecare dată de lucrurile pe care le-am făcut, le facem şi le vom face mulţi ani de acum înainte de Sfântul Nicolae pentru copii, lucrurile pe care le-am făcut în tăcere de foarte multe ori pentru oameni care aveau nevoie, dar în sufletul său, ca şi în sufletul fiecăruia dintre noi sunt copiii noştri şi sunt bătrânii noştri. Părintele ne-a învăţat că un oraş, o comunitate, o biserică, nu sunt aşezate, nu sunt consolidate şi nu au rădăcină dacă nu ştiu să-şi respecte bătrânii şi nu ştiu să dea o şansă copiilor. Îi mulţumim părintelui pentru fiecare pas pe care ni l-a binecuvântat până acum, îi mulţumim pentru tot ceea ce a făcut până acum pentru noi, îi mulţumim pentru rugăciuni, îi mulţumim pentru lacrimi, îi mulţumim pentru cuvânt şi îi mulţumim pentru mângâierea pe care a dat-o multora dintre dumneavoastră şi în acest fel s-a mângâiat pe el.”
ActualMM
Sursă foto.