AcasăEvenimentSEINI - Peste 1.200 de copii şi tineri au participat la cea...

SEINI – Peste 1.200 de copii şi tineri au participat la cea de-a VIII-a ediție a Întâlnirii Tinerilor greco-catolici din Maramureș

spot_img

DISTRIBUIȚI

SEINI În parohia Seini s-a desfăşurat cea de-a VIII-a ediție a Întâlnirii Tineretului din Eparhia greco-catolică de Maramureș, la care au participat peste 1.200 de copii și tineri.

SEINI Aflându-ne în anul dedicat Sfintei Scripturi, ca și moto al întâlnirii a fost ales primul verset din Evanghelia scrisă de către evanghelistul Ioan: „La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul (Ioan 1,1)”.

Ca în fiecare an, întâlnirea s-a desfășurat prin îmbinarea momentelor de rugăciune și meditație cu cele de socializare și artistice.

seini

Ziua a început cu Sfânta Liturghie, celebrată de Preasfințitul Vasile Bizău împreună cu cei peste 30 de preoți prezenți.

Masa de prânz luată împreună a fost prilej de bună dispoziție și socializare pentru tinerii participanți, având astfel ocazia să cunoască între ei sau să se reîntâlnească cu vechi prieteni din alte parohii.

După prânz, cateheza pentru copiii de 9-13 ani a fost ținută de către pr. Vasile Trifoi, iar cea pentru tinerii de 14-30 de ani a fost ținută de către pr. Ioan Laurențiu Costin.

Pr. Vasile Trifoi le-a vorbit copiilor despre faptul că dintre cele 5 simțuri pe care omul le are, doar auzul nu poate fi controlat, iar acest lucru însemnă că „noi trebuie să fim mereu dispuși să ascultăm… să ascultăm Cuvântul lui Dumnezeu”.

seini2

Părintele a explicat ce este Biblia, cine este autorul Bibliei și faptul că ei, copiii de astăzi trăiesc într-o epocă istorică privilegiată, în care este foarte ușor să intri în contact cu Cartea Sfântă, întrucât noile tehnologii ne avantajează în acest sens: „Dacă în trecut, în limba română, existau puține traduceri ale Bibliei și fiecare familie deținea un singur exemplar sau nu deținea deloc Biblia, în prezent, traducerile s-au înmulțit și avem și posibilitatea de a descărca aplicații, de a avea cartea în format electronic sau de a o citi online direct de pe telefonul nostru mobil”, a spus părintele.

Părintele Laurențiu Costin, într-un limbaj adaptat tinerilor, le-a vorbit acestora despre adevărata esență a vieții noastre pământești, despre ce înseamnă a fi cu adevărat creștin, lucru deloc simplu de realizat și modul în care „citirea și ascultarea Bibliei ne poate ajuta să creștem în înțelepciune, precum și să evităm lucrurile dificile în viață”, deoarece „dacă citim Biblia și simțim alături de ea, observăm că ea este o oglindă pentru noi, pentru situațiile pe care le trăim și citind-o mai departe, găsim în ea rezolvarea situațiilor complicate”, a spus părintele.

seini3

De asemenea, acesta i-a îndemnat pe tineri să se ferească de logica comparației în ce privește lucrurile materiale, deoarece acest lucru poate deveni o limită în aspirațiile lor: „Noi suntem chemați să fim fii ai lui Dumnezeu, iar fiii lui Dumnezeu trebuie să aibă aceeași calitate a lui Dumnezeu”, a afirmat spus părintele.

Catehezele preoților au fost aprofundate în cadrul întâlnirilor pe grupuri mici, conduse fiecare de câte un preot moderator, precum și prin activități creative ce au avut loc în interiorul și în curtea școlii din apropierea bisericii.

De la ora 15:00 a avut loc programul artistic, moment în care 5 parohii au prezentat scenete, cântece, jocuri și dansuri tradiționale. La sfârșitul zilei, a avut loc înmânarea crucii și însemnelor întâlnirii tinerilor din Protopopiatul de Sighet, protopopiat gazdă IETC 2018.

Evenimentul a fost organizat de Biroul Pastoral Eparhial în colaborare cu parohia Seini, preot și protopop Sălăgean Ioan.

sursa INFO şi FOTO Episcopia Greco-Catolică de Maramureş

 

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA