Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Cluj au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor:
PETROVAN ANTON, şeful Centrului local Ocna Şugatag din cadrul A.P.I.A.- Centrul Judeţean Maramureş, în sarcina căruia s-au reţinut următoarele infracţiuni:
– tentativă la infracţiunea de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor,
– tentativă la infracţiunea de înşelăciune,
– fals în înscrisuri sub semnătură privată,
-două infracţiuni de fals material în înscrisuri oficiale, ambele în formă continuată,
– complicitate la infracţiunea de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, în formă continuată,
– complicitate la infracţiunea înşelăciune, în formă continuată,
– fals în înscrisuri sub semnătură privată,
– instigare la infracţiunea de fals intelectual,
PETROVAN MARIUS MIHAI, fiul inculpatului Petrovan Anton, în sarcina căruia s-au reţinut următoarele infracţiuni:
– folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, în formă continuată,
– înşelăciune, în formă continuată,
– fals în înscrisuri sub semnătură, în formă continuată,
– fals material în înscrisuri oficiale, în formă continuată.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:
La data de 15 mai 2008, inculpatul Petrovan Anton, şeful Centrului local Ocna Şugatag din cadrul A.P.I.A.- Centrul Judeţean Maramureş, a depus la instituţia pe care o conduce, pe numele unui membru al familiei sale, cererea de plată pentru schemele de sprijin pe suprafaţă pentru anul 2008, în care a consemnat date false (cu privire la suprafaţa de teren utilizată, la numărul de animale deţinute, semnătura solicitantului) şi, cu aceeaşi ocazie, a inserat date eronate din care rezultă, în mod nereal, că parcelele de teren menţionate sunt utilizate de solicitant.
În această modalitate, inculpatul Petrovan Anton a încercat să obţină în mod injust suma de 154.394,55 lei, provenită din fonduri europene şi din bugetul naţional, sumă care a fost respinsă la plată de către reprezentanţii APIA – Centru Judeţean Maramureş deoarece solicitantul a refuzat controlul în teren.
La data de 15 august 2009, inculpatul Petrovan Marius Mihai, în urma înţelegerii cu tatăl său Petrovan Anton, a depus la APIA – Centrul local Ocna Şugatag, cererea unică de plată pe anul 2009 conţinând date nereale, cerere în baza căreia a încasat în mod injust suma de 42.857,71 lei, reprezentând fonduri europene şi din bugetul naţional. Această cerere a fost falsificată de inculpatul Petrovan Anton care a consemnat în cuprinsul cererii date nereale cu privire la suprafaţa de teren utilizată de Petrovan Marius Mihai şi a menţionat în fals, în documente care aparţin APIA (hărţile fermier pentru campania 2009), numele fiului său Petrovan Marius Mihai. De asemenea, în susţinerea cererii sale, Petrovan Marius Mihai a prezentat APIA un contract de închiriere comercială, încheiat tot în data de 15 august 2009, cu Primăria comunei Giuleşti, judeţul Maramureş, document care, de asemenea, conţinea date nereale referitoare la suprafaţa de teren închiriată. Acest contract a fost semnat de reprezentanţii legali ai Primăriei Giuleşti la cererea inculpatului Petrovan Anton.
De asemenea, în cursul anilor 2010 şi 2011, inculpatul Petrovan Marius Mihai a depus la A.P.I.A. Maramureş –Centrul local Ocna Şugatag, două cereri unice de plată aferente anilor respectivi, la care a anexat acelaşi contract de închiriere încheiat cu primăria Giuleşti, în scopul de a solicita sume de bani pentru o suprafaţă de teren mai mare decât cea pe care o deţinea în mod real. În această modalitate, Petrovan Marius Mihai a încasat în mod injust suma totală de 108.476,2 lei, reprezentând fonduri europene şi bani de la bugetul naţional.
În cursul anilor 2010 – 2011, o parte din sumele de bani încasate de către Petrovan Marius Mihai au fost retrase din conturi de către tatăl său Petrovan Anton, în baza a 6 operaţiuni de retrageri de numerar.
A.P.I.A. – Centrul judeţean Maramureş s-a constituit parte civilă în cauză cu suma totală de 151.333,89 lei. În vederea recuperării acestui prejudiciu, procurorii au instituit sechestru asigurător asupra unor terenuri aparţinând inculpatului Petrovan Anton şi asupra a două autoturisme aparţinând inculpaţilor Petrovan Anton şi Petrovan Marius Mihai.
Dosarul a fost înaintat spre judecare la Judecătoria Baia Mare.
Seful Centrul local Ocna Sugatag al APIA Maramures si fiul sau, trimisi in judecata de procurorii DNA
loading...