AcasăAdministrațieŞEDINŢĂ EXTRAORDINARĂ DE CJ - Trei proiecte aprobate de aleșii județeni

ŞEDINŢĂ EXTRAORDINARĂ DE CJ – Trei proiecte aprobate de aleșii județeni

spot_img

DISTRIBUIȚI

ŞEDINŢĂ EXTRAORDINARĂ DE CJ  Vineri, 17 martie, Consiliul Județean Maramureș a fost convocat în ședință extraordinară, pentru a vota trei proiecte aflate pe ordinea de zi. Cu o prezență de 24 de consilieri județeni din 34 de aleși la alegerile locale din iunie 2016, ședința a fost statutară.

ŞEDINŢĂ EXTRAORDINARĂ DE CJ  Președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Valer Zetea, cel care a condus întâlnirea, a prezentat plenului vizitele importante care au avut loc la sfârșitul săptămânii trecute, respectiv prezența în Maramureș a vicepremierului României, Sevil Shhaideh, ministru al Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, dar și a secretarului de stat Harry-Ilan Laufer, care a vorbit despre programul Start UP Nation.

Totodată, șeful administrației județene a precizat că, în această săptămână au avut loc discuții privind bugetul Consiliului Județean pentru anul 2017, urmând ca, săptămâna următoare, acestea să fie reluate cu reprezentanții instituțiilor din subordine. După declarațiile politice făcute de reprezentanții grupurilor politice s-a trecut la votul celor trei proiecte, care au fost validate de plen.

Aleșii județeni au aprobat promovarea spre finanțare a proiectului MaraQuality, cu o cofinanțare de 2% a Consiliului Județean, care prevede implementarea și certificarea unui sistem propriu de management al calității (SMC) implementat în cadrul Consiliului Județean, conform standardelor ISO 9001, cu adresabilitate întregului personal. În acest fel ar urma instruirea a 160 de persoane din aparatul propriu al Consiliului Județean  Maramureș în utilizarea, menținerea și dezvoltarea SMC.

Al doilea proiect aprobat a reprezentat admiterea cu obiecții a recepției la terminarea lucrărilor la obiectivul investiții ”Centrul de Vizitare din Pasul Prislop”, realizat în cadrul proiectului cu finanțare europeană ”Măsuri de management privind creșterea gradului de informare și conștientizare din Parcul Național Munții Rodnei”.

Potrivit președintelui CJ Maramureș, Gabriel Zetea, care a ajuns în Prislop la începutul acestei săptămâni, pentru a vedea la fața locului stadiul execuției, lipsurile constatate cu prilejul recepției și care nu sunt în măsură să afecteze utilizarea obiectivului conform destinației sale, cuprinse în procesul verbal de recepție, urmează să fie remediate de executant, pe cheltuiala sa, în termen de 90 de zile de la comunicarea admiterii recepției.

”În cazul în care executantul nu rezolvă remedierea lipsurilor constatate, după somarea acestuia, Consiliul Județean Maramureș va putea executa aceste lucrări pe cheltuiala și riscul executantului, alocând în acest scop resursele necesare din bugetul propriu și să pretindă plata prejudiciului produs”.

Ultimul proiect propus și votat de aleșii județeni este cel privind aprobarea principalilor indicatori tehnico-economici pentru obiectivul de investiție ”Reabilitare DJ187, Leordina (DN18) – Ruscova – Repedea – Poienile de sub Munte”, faza SF. Obiectivul de investiție este eligibil pentru finanțare din bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene prin Programul Național de Dezvoltare Locală.

Valoarea totală a investiției este de 53.855.829 lei fără TVA, iar sectorul de drum propus pentru reabilitare are o lungime totală de 20,139 km.

Biroul de presă al Consiliului Județean Maramureș

 

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA