AcasăEvenimentŞEDINŢĂ DE FOND FUNCIAR – 200 de dosare discutate la întâlnirea din...

ŞEDINŢĂ DE FOND FUNCIAR – 200 de dosare discutate la întâlnirea din 30 ianuarie 2017

DISTRIBUIȚI

 

ŞEDINŢĂ DE FOND FUNCIAR Comisia Județeană de Fond Funciar, întrunită în ședință luni, 30 ianuarie, la Palatul Administrativ din Baia Mare, a avut pe ordinea de zi analizarea a 200 dosare, având ca obiect validarea/invalidarea a 191 documentații privind terenuri agricole și a nouă privind terenuri cu vegetație forestieră.

ŞEDINŢĂ DE FOND FUNCIAR Întâlnirea a fost condusă de prefectul Sebastian Mihai Lupuț, președintele comisiei.

S-au avut în vedere solicitări privind reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenuri agricole de pe raza a peste 30 de unități administrativ-teritoriale. Marea majoritate au fost validate, doar în cazul unui dosar privind un teren de pe raza UAT Tăuții Măgherăuș decizia a fost amânată.

În ceea ce privește terenurile cu vegetație forestieră, a fost invalidată o solicitare privind reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 40 ha pe raza UAT Bârsana, din cauză că de la dosar lipsea cererea depusă în termen.

O altă decizie, privind validarea dreptului d eproprietate și a amplasamentului pentru un teren în suprafață de 181,78 ha, pe raza UAT Târgu Lăpuș, a fost amânată.

În finalul ședinței, a fost prezentată situația reprezentării Comisiei Județene de Fond Funciar în fața instanțelor de judecată.

Astfel, în anul 2016 au fost constituite 135 de dosare, dintre care instanța a soluționat cinci acțiuni prin admiterea cererilor reclamanților, şase prin respingere și una prin renunțarea la judecată, restul fiind pe rol.

 

Instituția Prefectului – Județul Maramureș

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA