SECURITATE Autorităţile franceze vor instala bariere pentru autovehicule la intrările pe artera unde se va desfăşura la Paris tradiţionalul festival al plajelor ‘Paris Plages’, pentru a împiedica astfel un atentat cum a fost cel de la Nisa, unde un terorist tunisian a pătruns cu un camion în mulţimea ce sărbătoarea Ziua Naţională a Franţei, scrie marţi agenţia Reuters.
SECURITATE Uşurinţa cu care tunisianul Mohamed Lahouaiej Bouhlel a pătruns cu un camion de 19 tone pe Promenade des Anglais a stârnit teama că şi alţi terorişti ar putea să apeleze la această modalitate pentru a executa atacuri în timpul diferitelor evenimente de pe parcursul verii.
‘Ne-am întâlnit cu poliţia pentru a reevalua dacă este nevoie să anulăm unele evenimente ale verii, dar am decis sa nu o facem’, declară un responsabil al primăriei pariziene. El asigură că niciun vehicul nu se va putea apropia de locul desfăşurării festivalului plajelor, pentru că acolo vor fi instalate bariere, blocuri de beton, plus alte vehicule care să blocheze orice acces. Rămân în vigoare şi celelalte măsuri de securitate, precum patrulele mobile.
Cu prilejul festivalului ‘Paris Plages’, care se desfăşoară în fiecare an începând din 2002, o arteră de-a lungul Senei este închisă şi acolo este amenajată o plajă artificială cu nisip. Din 2007, festivalul include şi canalul Bassin de la Villette, în nord-estul Parisului. Primarul Anne Hidalgo i-a invitat anul acesta la festival şi pe primarii oraşelor tunisiene Tunis şi Soussa, unde au avut loc anul trecut atacuri teroriste soldate cu victime în rândul turiştilor străini.
sursa info