SE PRĂBUŞEŞTE SISTEMUL? Scandalul naționalizării pensiilor publice administrate privat a luat amploare și s-ar putea să depășească și granițele țării după ce liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat că autoritățile noastre ar trebui să discute serios cu Ambasada Olandei dar și cu conducerea companiei mamă a NN Pensii, conform Libertatea.
Scandalul a pornit după ce o scrisoare a NN Pensii trimisă către clienții care contribuie la fondul de pe Pilonul II îi informa pe români că în spațiul public se discută despre o posibilă naționalizare a pensiilor private obligatorii. Recent, Dragnea a găsit și vinovatul pentru toată această situație.
„În ceea ce priveşte acest scandal despre naţionalizarea pensiilor private este pornit de la domnul Mişu Negriţoiu, care este preşedintele ASF, care ştie foarte bine că în foarte scurt timp Parlamentul va demite toată conducerea ASF pentru că ceea ce se întâmplă acolo e foarte grav şi au de suferit clienţii români şi asiguraţii români.
Pe de altă parte, eu cred că Guvernul României ar trebui să ceară explicaţii la Ambasada Olandei şi la guvernul olandez şi la conducerea ING din Olanda pentru că ceea ce a făcut această companie de asigurări în România poate puteau să o facă (…) într-o fostă colonie olandeză. În România nu este pemis aşa ceva”, a afirmatliderul PSD, într-o emisiune televizată.
Potrivit lui Dragnea, o astfel de informație legată de naționalizare ar putea duce la prăbușirea unui sistem.
„Să nu creadă cineva că se poate glumi cu aşa ceva”, a mai spus preşedintele Camerei Deputaţilor.
La rândul să, ministrul Finanțelor a arătat că naționalizarea pensiilor nu are „nici un temei” şi a spus că nu există „nici o raţiune, politică, economică, financiară, bugetară” care să determine o astfel de decizie.
Din cauza unor afirmații ca acestea piața de capital ar putea fi afectată de un posibil risc de contagiune venit din partea scandalurilor din pieţele pensiilor private şi asigurărilor, Mircea Ursache, vicepreşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), citat de Agerpres.
„Eu cred că la nivelul Parlamentului, ţinând cont că e posibil ca la un moment dat să avem prin efect de contagiune şi afectarea pieţei de capital, proiectul cu privire la funcţionarea a două entităţi după modelul de la Bruxelles trebuie aplicat şi de România”, a spus Ursache.
Pe de altă parte, ministrul Finanțelor, a afirmat că a avut o discuţie cu vicepreşedintele care coordonează sectorul şi l-a rugat să-i cheme pe toţi administratorii de fond de pensii la o discuţie pentru a clarifica şi a ieşi cu o declaraţie unanimă.
De asemenea, aceștia trebuie să arate clienților că zvonul naționalizării este neîntemeiat şi nu există niciun motiv de îngrijorare în sensul că s-ar putea întâmpla aşa ceva cu fondul administrat privat.
detalii despre NN Pensii citiţi AICI
sursa FOTO