Consiliul Local (CL) Baia Mare a adoptat la ultima ședință două proiecte de hotărâre care vizează componenţa noului Consiliu de Administraţie (CA) al societăţii de transport în comun de persoane SC URBIS SA. Una dintre hotărârile de Consiliu Local se referă la propunerea membrilor pentru CA al SC URBIS, după ce comisia a efectuat selectarea dosarelor şi interviurile pentru cei şapte candidaţi selecţionaţi în vederea ocupării cele cinci posturi vacante.
Consiliul Local a propus cinci membri pentru formarea noului CA. Este vorba de Vasile Pintea (fost director general la Companiei Remin), Rodica Brad (fost secretar al Primăriei Baia Mare), Ioan Ceterchi (comisar șef, fost șef al departamentului economic din cadrul IPJ Maramureș), Mircea Niculae (fost jurist la Garda Financiară Maramureș) şi Paul Adrian Pece. După cum se poate vedea, consilierii locali au mizat pe câțiva oameni foarte experimentați, care au activat cu succes în domenii diferite.
Prin cea de-a doua hotărâre, Consiliu Local a mandatat-o pe Augustina Mureşan pentru a vota în cadrul Adunării Generale a Acţionarilor de la SC URBIS SA Baia Mare, desemnarea membrilor propuși pentru noul Consiliului de Administraţie.