Depozitul de deșeuri de la Sârbi, Fărcașa, un proiect vital pentru Maramureș, va fi finalizat în acest an. După ce a trecut prin mâna mai multor administrații județene, care s-au confruntat cu fel și fel de probleme în gestionarea execuției lucrărilor (mai exact din cauza unor fenomele naturale, respectiv alunecări de teren care au destabilizat întreaga lucrare) pare că SMID Fărcașa va vedea, într-un final, lumina zilei.
Președintele Consiliului Județean Maramureș, Ionel Bogdan, a prezentat stadiul lucrărilor, dar și modul în care au evoluat și evoluează acestea, într-un live, pe rețelele de socializare.
Conform acestuia, există toate șansele ca cea mai mare provocare a acestor lucrări, respectiv stabilizarea amplasamentului, să fie finalizată până în luna iunie. Asta ar însemna ca deșeurile din județ să înceapă să fie depozitate la Fărcașa de anul acesta.
„Mulți vorbesc despre depozitul de deșeuri de la Fărcașa, nu toți o fac și documentat. Am fost pe șantier și vă prezint cifrele care arată exact stadiul lucrărilor acum, la acest proiect „moștenit” cu probleme de la fosta administrație județeană:
Rețele termice exterioare: 78%; rețele ape pluviale și canalizări: 66%; drumuri: 37%; clădire administrativă 93%; garaj auto: 97%; atelier auto: 82%; cântar și instalație spălat roți 63%; camera pompelor 94%; stație carburanți 89%; celulă deșeuri biodegradabile 56%; stabilizare și drenare 53%. Momentan, cea mai complicată activitate este stabilizarea amplasamentului. Investim mulți bani și la fel de multe resurse, dar preconizăm ca până în iunie să reușim. Avem speranța că anul acesta vom putea depozita deșeurile aici!
La stabilizare și drenare intră execuția digurilor celulei din pământ, îmbunătățit cu lianți hidraulici și drenarea apelor de pe întreg amplasamentul, 200.000 mp”, a declarat Ionel Bogdan.
ActualMM