SE ÎNTÂMPLĂ-N MARAMUREȘ Instituţia Prefectului Judeţul Maramureş în parteneriat cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Maramureş derulează campania de informare şi sensibilizare în vederea prevenirii abuzului şi a oricărei forme de violenţă asupra copilului în cadrul comunităţilor de romi din judeţul Maramureş. În cadrul campaniei, au loc întâlniri cu elevi şi părinţi, cărora li se prezintă informaţii de bază privind drepturile copilului, formele de abuz, efectele abuzului asupra dezvoltării copilului, precum şi modalităţile de sesizare a unui abuz.
Activităţile din cadrul campaniei constau în întâlniri directe cu grupurile ţintă (copii până la 10 ani, adolescenţi, părinţi şi cadre didactice), având ca obiectiv informarea, conştientizarea şi prevenirea abuzului asupra copilului.
Campania a debutat în data de 4 mai 2017, la Școala Gimnazială din Chelinţa.
La întâlnire au participat inspectorul pe problemele romilor din cadrul Instituţiei Prefectului Judeţul Maramureş – Cristina Moldovan, domnul Nicolae Boitor şi doamna Anamaria Turdean – reprezentanţi ai DGASPC Maramureş, directorul unităţii şcolare din Chelinţa – doamna Carmen Moldovan şi cadrele didactice, viceprimarul oraşului Ulmeni domnul Mateas Ioan, poliţişti de proximitate, părinţi şi elevii de etnie romă.
S-au purtat discuţii cu părinţii de etnie romă, în vederea informării privind drepturile copilului, formele de abuz precum şi efectele abuzului asupra dezvoltării copilului.
Părinţii au fost informaţi cu privire la facilitarea accesului la educaţie prin existenţa locurilor special alocate romilor în învăţământul liceal şi universitar. În anul şcolar 2016-2017 există un număr de 8 elevi romi care sunt în clasa a VIII-a, pentru care conducerea unităţii şcolare a întocmit dosarele de admitere pentru şcoala profesională din cadrul Liceului Tehnologic “Dr. Florian Ulmeanu” Ulmeni.
Au fost vizitate cele 2 şcoli din cadrul comunităţii de romi din Chelinţa, în care există 383 de elevi, din care 358sunt romi – 59 sunt preşcolari, 226 aparţin învăţământului primar, iar 73 învăţământului gimnazial.
Având în vedere numărul mare de copii romi care frecventează şcoala, dar şi în sensul de a preveni abandonul şcolar, inspectorul pe problemele romilor din cadrul Instituţiei Prefectului – Judeţul Maramureş a propus demararea unui program after school începând cu anul şcolar 2017-2018.
Instituţia Prefectului – Judeţul Maramureş va solicita Primăriei Oraşului Ulmeni şi ONG-urilor finanţarea acestui program, odată cu începerea anului şcolar 2017-2018.
Instituţia Prefectului – Judeţul Maramureş, în parteneriat cu Școala Gimnazială Chelinţa şi ONG-urile, vor organiza o acţiune în cadrul programului naţional “Școala altfel”, care se derulează în perioada 22-26 mai 2017. Acţiunea va consta în deplasarea elevilor romi din clasele primare din Chelinţa la Teatrul de Păpuşi din Baia Mare, pentru a viziona un spectacol de teatru.
Instituția Prefectului – Județul Maramureș