AcasăEvenimentEI REPREZINTĂ LEGEA ÎN ROMÂNIA - Doi poliţişti reţinuţi după ce au...

EI REPREZINTĂ LEGEA ÎN ROMÂNIA – Doi poliţişti reţinuţi după ce au violat o fată de 15 ani fugită dintr-un centru de plasament

spot_img

DISTRIBUIȚI

Doi poliţişti de la Inspectoratului Judeţean de Poliţie Călăraşi au fost reţinuţi, fiind acuzaţi că au violat o fată în vârstă de 15 ani, care era internată într-un centru de plasament şi pe care au găsit-o pe stradă, după ce fugise din centru.

Potrivit unor surse din Poliţie, doi angajaţi ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Călăraşi au fost reţinuţi, joi, sub acuzaţia de viol.

Bărbaţii, care lucrează ca poliţişti în cadrul IPJ Călăraşi, sunt suspectaţi că în cursul zilei de miercuri au violat o adolescentă de 15 ani, care plecase dintr-un centru de plasament şi pe care au găsit-o pe o stradă din municipiul Călăraşi.

Cei doi poliţişti, Florin Dumitru şi Adrian Şerban (foto), se află în centrul unui scandal de proporţii, după ce colegii lor din cadrul IPJ Călăraşi s-au autosesizat în legătură cu comiterea faptei. Conform Doiniţei Nicolae, director DGASP Călăraşi, victima era sub protecţia statului şi a fost găsită pe stradă, după ce fugise din centrul de plasament „Perişoru”, fiind abuzată în câmp de oamenii în uniformă.

„Fata se afla de la vârsta de 12 ani în Centrul de Plasament „Sf.Ștefan” din Perişoru, însă obişnuia frecvent să plece. Şi de această dată plecase fără ştirea îngrijitorilor încă de luni, 3 august”, a spus Doiniţa Nicolae.
Politistii ar fi amenintat-o ca o vor duce inapoi la centrul de plasament de unde fugise si au obligat-o sa intretina relatii sexuale cu ei pe un camp.

Scena a fost văzută de un cioban, care a alertat…Poliția. Cei doi polițiști din Călărași au fost reținuți de colegii lor. Unul dintre violatori era angajat în Poliție de pe 1 august, fiind absolvent al promoției de anul aceta.

Joi, cei doi poliţişti au fost reţinuţi, iar în cursul zilei de vineri vor fi duşi la Judecătoria Călăraşi cu propunere de arestare preventivă.

Conform surselor citate, fata nu ar fi reclamat la poliţie violul, ci colegii celor doi au aflat despre faptă şi s-au autosesizat.

Potrivit reprezentanţilor centrului din comuna Perişoru, fata era în centrul de plasament în condiţiile în care mama acesteia nu o doreşte, iar tatăl acesteia este plecat la muncă în străinătate.

Tânăra este din comuna Cuza Vodă şi a fost adusă în sistemul de protecţie de către mama sa, care a abandonat-o şi a rămas doar cu fratele mai mic al acesteia. Femeia îşi caută foarte rar fiica în centrul de plasament şi nu mai locuieşte în judeţul Călăraşi. Paul Dragu a spus că, de cele mai multe ori atunci când se întâlnesc, tânăra şi mama ei se ceartă. Tatăl fetei este plecat la muncă în Spania, a adăugat sursa citată.

Fapta celor doi oameni în uniformă care ar fi trebuit să reprezinte legea a revoltat conducerea Ministerului Administraţiei şi Internelor. Vicepremierul Gabriel Oprea a anunţat, vineri dimineaţă, că a decis trecerea în rezervă a celor doi poliţişti. „Nu vor mai face parte din rândul poliţiştilor, cariera lor s-a încheiat, vor răspunde penal pentru ceea ce au făcut”, a spus Oprea.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA