SE ÎNTÂMPLĂ ÎN 2016 IPJ Dolj şi Direcţia pentru Protecţia Copilului au început anchete după ce un copil de 13 ani ar fi fost luat de către doi bărbaţi din curtea casei sale şi dus la o stână, unde ar fi fost obligat să muncească.
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Dolj, Alin Apostol, a declarat, vineri, corespondentului Mediafax, că poliţiştii cercetază doi bărbaţi pentru lipsire de libertate, după ce, la începutul săptămânii, ar fi sechestrat un minor pe care l-ar fi obligat să muncească la o stână.
Copilul în vârstă de 13 ani ar fi fost luat de cei doi bărbaţi din curtea casei în care locuia cu bunica şi dus la o stână, la marginea localităţii Breasta, unde cei doi i-ar fi cerut să muncească. După două ore, copilul a plecat de la stână şi şi-a sunat unchiul să vină să îl ia.
„Unchiul l-a dus pe copil la spital pentru că avea stări anxioase şi a depus şi plângere la Poliţie pentru lipsire de libertate”, a declarat Alin Apostol.
Cei doi ciobani au fost deja audiaţi de Poliţie, ei declarând că băiatul a mai lucrat la ei, dar acum nu i-au mai convenit banii pe care urma să îi primească.
Procurorul de caz urmează să decidă dacă cei doi vor fi cercetaţi în libertate sau în stare de arest. Direcţia pentru Protecţia Copilului Dolj a declanşat, de asemenea, o anchetă pentru a stabili în ce condiţii trăieşte copilul.