Situația epidemiologică în municipiul Baia Mare devine, treptat, din ce în ce mai bună. În urmă cu doar câteva săptămâni ne confruntam cu o incidență a infectărilor de peste 7/1.000 de locuitori, iar măsurile anunțate atunci de către autoritățile județene au fost stricte, baia mare intrând oficial în carantină.
Încet, dar sigur, atât în municipiul reședință de județ cât și în general în Maramureș, situația epidemiologică s-a îmbunătățit vădit (în sensul că a scăzut numărul persoanelor nou-confirmate cu Coronavirus, rata deceselor celor infectați fiind în continuare una crescută). Nu știm cât din această îmbunătățire a situației se datorează măsurilor gândite de către autorități și cât se datorează faptului că cetățenii au început să fie mai conștiincioși cu privire la respectarea minimelor reguli de siguranță. Cert este că cifrele oficiale sunt îmbucurătoare. Potrivit subprefectului de Maramureș, Oana Oșanu, rata incidenței în Baia Mare a ajuns ieri, 9 decembrie, la 2,95 la 1.000 de locuitori.
Astăzi, s-ar putea lua o decizie pe care mulți o așteaptă: nu doar terasele, ci și interiorul restaurantelor s-ar putea redeschide pentru clienți în Baia Mare. CJSU Maramureș s-ar putea întruni chiar azi pentru a stabili acest aspect, dar și alte relaxări ale măsurilor.
Știre în curs de actualizare.
Adrian Barbur