Maramureşenii pot intra in cursa pentru ocuparea funcţiei de administrator public judeţean. Pe 24 aprilie, va fi organizat un concurs in vederea găsirii celei mai potrivite persoane pentru acest post.
Dacă aveţi studii superioare absolvite cu diplomă de licenţă in domeniile: economic, administrativ, juridic sau tehnic , aveţi experienţă in administraţia publică locală, managementul instituţiilor publice, regiilor autonome sau societăţilor comerciale, vă puteţi incerca şansa pentru funcţia de administrator public judeţean. Reprezentanţii forului vor organiza, pe 24 aprilie, un concurs pentru ocuparea acestei funcţii. Printre condiţiile necesare pentru participare, se numără şi cunostintele de operare pe calculator- nivel mediu, dar şi cunoaşterea unei limbi de circulaţie internatională (scris, citit, vorbit) , tot la nivel mediu. Concursul constă in trei etape successive: selecţia dosarelor de inscriere, proba scrisă si interviul. Dosarele de înscriere la concurs se depun la sediul Consiliului Judeţean Maramureş până la data de 16 aprilie 2013. Până la alegerile locale de la mijlocul anului trecut, postul de administrator public judeţean a fost ocupat de Constantin Boloş.
loading...