AcasăEvenimentSportSE APROPIE – Comuna Ighiu a preluat conducerea în clasament, dar U...

SE APROPIE – Comuna Ighiu a preluat conducerea în clasament, dar U Cluj vine tare din urmă

spot_img

DISTRIBUIȚI

SE APROPIE Etapa cu numărul opt din Seria 5 a Ligii a 3-a de fotbal nu a oferit surprize spectaculoase, rezultatele înregistrate sunt aproape de normalitate.

Seria este dominată, deocamdată, de cele patru echipe din județul Alba, care ocupă primele două poziții ale clasamentului, dar alte două formații sunt în „grupa” 3-7.

Metalurgistul Cugir, lideră înaintea acestei etape, a făcut un pas greșit la conjudețeana Galda și de semieșecul celor două a profitat Performanța Ighiu, care s-a instalat pe primul loc.

Dar, ocupantele primelor locuri simt deja în ceafă răsuflarea fierbinte a „șepcilor roșii” clujene, care au urcat pe locul patru, la două puncte distanță.

Comuna Recea a pierdut la limită meciul din deplasare cu CFR Cluj 2, și a coborât încă două  locuri în clasament, după ce Unirea Tășnad a urcat pe trei. Partida a fost decisă de golul lui Adrian Șter, care a înscris chiar împotriva echipei de la care a venit la CFR în această vară. De altfel, Adrian Șter a adus a treia victorie pentru CFR în acest sezon prin golurile sale decisive. La meci a asistat și Dan Petrescu, antrenorul echipei CFR, liderul la zi din Liga I.

Rezultatele etapei

Performanţa Ighiu – Avântul Reghin    3-0

Adrian Potopea (17), Cătălin Tineiu (45+1), Cristian Seiwerth (79)

CFR Cluj 2 – ACS Fotbal Comuna Recea     1-0

Adrian Şter (57)

Industria Galda – Metalurgistul Cugir    1-1

Silviu Mureşan (7) / Mădălin Popa (10)

Unirea Dej – Gaz Metan Mediaş 2     1-2

Alexandru Papp (90+4) / Fabian Lokaj (40, 68)

Unirea Tăşnad – CS Iernut    3-1

Gabriel Cădar (49 – pen.), Krisztian Szekely (53), Andrei Mureşan (86) / Marius Pastor (62 – pen.)

Viitorul Ghimbav – Sănătatea Cluj    0-2

Emanuel Negru (71), Andrei Ceaca (90)

Universitatea Cluj – FC Avrig     4-0

Octavian Ursu (39, 52), Mihai Onicaş (59), Gabriel Giurgiu (69 – pen.)

Unirea Alba Iulia stă.

Clasament

1Performanţa Ighiu751117-8164
2Metalurgistul Cugir851213-9167
3Unirea Tăşnad750213-8150
4AS FC Universitatea Cluj742119-5142
5Industria Galda842215-11142
6ACS Fotbal Comuna Recea841312-9134
7Unirea 1924 Alba Iulia74127-6131
8CFR Cluj 2833212-8120
9Sănătatea Cluj73227-4112
10Gaz Metan Mediaş 2831411-15101
11Avântul Reghin83146-12101
12Unirea Dej82158-147-5
13Viitorul Ghimbav710610-223-12
14FC Avrig70254-152-10
15CS Iernut70258-162-7

 

Etapa următoare

SĂNĂTATEA CLUJ (CJ) – PERFORMANŢA IGHIU (AB)

FC AVRIG (SB) – VIITORUL GHIMBAV (BV)

CS IERNUT (MS) – UNIVERSITATEA CLUJ (CJ)

UNIREA 1924 ALBA IULIA (AB) – UNIREA TĂŞNAD (SM)

FOTBAL COMUNA RECEA (MM) –UNIREA DEJ (CJ)

METALURGISTUL CUGIR 1939 (AB) – CFR 1907 CLUJ  2 (CJ)

AVÂNTUL REGHIN (MS) – INDUSTRIA GALDA (AB)

GAZ METAN MEDIAŞ 2 (SB) stă

Grigore Ciascai

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA