AcasăAdministrațieSE AMENAJEAZĂ ȘI UN LOC DE JOACĂ PENTRU COPII CU DIZABILITĂȚI -...

SE AMENAJEAZĂ ȘI UN LOC DE JOACĂ PENTRU COPII CU DIZABILITĂȚI – Situația lucrărilor de modernizare și construire de noi locuri de joacă în Baia Mare

spot_img

DISTRIBUIȚI

Rând pe rând locurile de joacă din Municipiul Baia Mare sunt reamenajate și modernizate. Proiectul demarat în acest sens de primarul Cătălin Cherecheș se află în plină desfășurare, astfel că până la această dată au fost demarate lucrări de reamenajare şi modernizare a locurilor de joacă situate pe străzile I.L.Caragiale, Ciprian Porumbescu, Unirii- Republicii dar și cele situate în incinta Grădinițelor 8 (str. Horea) și 28 ( str. Aleea Filaturii). Lucrările pun un accent deosebit pe siguranţa oferită copiilor, urmând să fie montate suprafețe speciale pe întrega dimensiune a acestora, însă va fi acordată atenție sporită și dotării lor cu elemente utile și moderne.

Pentru ridicarea calității vieții în municipiul Baia Mare este important să ne gândim și la copii, la copiii de diverse vârste, astfel încât atât părinții cât și bunicii să aibă plăcerea să viziteze un astfel de loc de joacă, iar cei mici să găsească aparate pe măsura vârstei lor într-o totală protecție, astfel încât să ne putem considera orașul care are toate locurile de joacă modernizate, respectiv orașul care, raportat la numărul de copii pe care îi are, să fie considerat orașul cu cel mai mare număr de locuri de joacă. În acest moment sunt peste locuri 10 locuri de joacă ce se construiesc sau se reabilitează”, declară Cătălin Cherecheș, primarul municipului Baia Mare.

Un nou loc de joacă se construiește pentru copiii speciali

Cătălin Cherecheș a anunțat și construirea unui loc de joacă destinat copiilor cu dizabilități din Baia Mare. Acesta urmează să fie realizat în Parcul Central.

Cea mai importantă este însă investiția pe care o facem- ca o completare a Parcului Central – unde, pe o suprafață foarte generoasă de aproape 500 de metri pătrați, vom construi un loc de joacă pentru copiii cu dizabilități. Ne dorim ca în acest fel să aibă, întru-un loc protejat dar și într-un mediu frumos, posibilitatea să își petreacă timpul liber alături de părinți. Consider că este un lucru care ține de civilizație ca în oraș să avem astfel de facilități. Am avut un demers administrativ complicat până să găsim furnizorii care să liciteze respectând legea și care să ne ofere aparatele cele mai performante și utile pentru copiii care, din păcate, suferă de diverse afecțiuni ori au alte abilități decât avem noi. Orientăm așadar în continuare orașul spre grijă față de copii și bătrâni, spre susținerea adulților, dar în general spre ceea ce înseamnă Baia Mare un oraș civilizat”, a spus primarul Municipiului Baia Mare Cătălin Cherecheș.

Potrivit primarului Cătălin Cherecheș în perioada imediat următoare alte 8 locuri de joacă destinate copiilor vor intra în reabilitare. Este vorba despre locul de joacă situat în zona Moldovei (Biserica SF. Andrei), despre cele situate pe străzile Mărășești 14, Jupiter 4, Cuza Vodă 2A, Arenei, George Enescu nr.17 dar și despre locurile de joacă din incinta școlilor Lunci și Firiza.

ActualMM

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA