AcasăEvenimentScrisoarea deschisă a lui Florin Zamfirescu pentru cei ce suferă de artroză

Scrisoarea deschisă a lui Florin Zamfirescu pentru cei ce suferă de artroză

spot_img

DISTRIBUIȚI

„Totul se întâmpla în iulie 2011 şi tocmai începusem filmările la un nou serial, la Buftea, ceea ce constituia o bucurie pe toate planurile.

Eram la filmări în fiecare dimineaţă, până în ziua în care m-am trezit cu o îngrozitoare durere de genunchi. Nu puteam călca de durere. La drept vorbind, de câteva luni aveam dureri de genunchi, dar suportabile.

Îmi spuneam că la 61 de ani este normal… Acum, însă, durerea devenise insuportabilă. Nu puteam lipsi de la filmări, aşadar am luat un antiinflamator. Dacă încercam să îl opresc, durerea revenea imediat.

Cu toate acestea, nu era o soluţie de durată, având în vedere că îmi dădea dureri de stomac.

Într-o zi, i-am povestit această problemă unui amic, actor francez, pe care îl cunosc de 25 de ani şi care are aceeaşi vârstă ca şi mine. Mi-a spus că şi el a întâmpinat aceeaşi problemă, având dureri de spate.

Dar el, după ce încercase aproape tot ce se putea, găsise soluţia: un uimitor amestec de proteină din melci şi substanţe naturale, care repară cartilajele şi redă articulaţiilor flexibilitatea din tinereţe.

Recunosc că, auzind de melci şi alte substanţe, nu am fost entuziasmat. Dar, mi-a precizat că acest elixir (acest extraordinar remediu se prezintă sub formă de elixir hiperconcentrat) nu are niciun gust şi este, chiar, plăcut de luat.

L-am rugat să-mi trimită şi mie din Franţa) este fabricat de un mare laborator francez, din proteine de melci bio).

Rezultatele au fost spectaculoase. După 5 zile am renunţat la antiinflamatoare, pentru că nu mai aveam dureri. Aşadar, pot spune că Arthrelix (acesta este numele elixirului pe bază de proteine concentrate de melci) a funcţionat cu adevărat.

Dacă mai aveţi îndoieli, aflaţi că laboratorul, care lansează Arthrelix în România vă asigură o garanţie <satisfăcut sau rambursat>, pentru ca dumneavoastră să nu riscaţi niciun leu.

Când au aflat că am utilizat elixirul lor, cei de la laborator m-au întrebat dacă aş fi de acord să-mi povestesc experienţa.

Am acceptat fără probleme, fiindcă ceea ce a făcut pentru mine Arthrelix este o mică <minune> şi nu văd de ce nu ar beneficia toată lumea. Deci, dacă artroza vă chinuie, faceţi ca mine: încercaţi Arthrelix”.

15 minute sunt de ajuns pentru ca Arthrelix să acţioneze în profunzime:

  1. Durerile articulare se estompează instantaneu, datorită puternicului efect antiinflamator 100% natural.
  2. Cartilajele sunt curăţate în profunzime de celulele moarte încrustate.
  3. Cartilajele sunt rehidratate intens. Articulaţia redevine flexibilă şi mobilă.
  4. Cartilajele sunt hrănite în profunzime şi regenerate în mod natural.
  5. Această proteină este un antioxidant foarte puternic, care luptă împotriva îmbătrânirii (de aceea cretanii au cea mai mare speranţă de viaţă din Europa).

Garanţie 100% satisfăcut sau rambursat

Acest elixir 100% natural este acum disponibil în România. Aveţi la dispoziţie 3 luni, pentru a constata că artroza şi durerile au dispărut. În caz contrar, returnaţi flacoanele, chiar şi goale şi veţi fi rambursaţi imediat, prin mandat poştal pe numele dumneavoastră.

Gratuit: Crema PhysioCalm A

Inspirată de medicina tradiţională, crema PhysioCalm A calmează nu numai durerile articulare, dar şi pe cele musculare, de cap, cârceii şi vânătăile. Înlătură eficient şi rapid durerea, completând acţiunea internă a elixirului Arthrelix cu o acţiune externă. Această cremă, vândută în catalog cu 79 lei, vă este oferită gratuit, la comanda unei cure complete Arthrelix.

Descoperiţi totul despre Arthrelix pe site-ul oficial.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA