ȘCOALA DE VARĂ CONTINUĂ În perioada 4 -13 iulie, la Centrul Comunitar Romanii, s-au desfășurat activități de suport pentru toți copiii care beneficiază de serviciile centrelor coordonate de către Municipiul Baia Mare prin Serviciul Public Asistență Socială.
Programele educative de tip „Școala de vară” se adresează copiilor care provin din zone marginalizate și în mod special elevilor aflați în situație de corigență.
Astfel, cu participarea profesorilor voluntari de la Școala Gimnazială ”Avram Iancu” din Baia Mare, elevii au reușit să recupereze și să-și consolideze cunoștințele la limba română și matematică, dar și să desfășoare activități de lectură și petrecere a timpului liber. Începând de astăzi, activitățile educative se desfășoară în cadrul Centrului de Reabilitare Socială pentru copii aflați în situație de risc, situat pe str. Arieșului nr. 10A.
Sursă: pagina oficială de Facebook a Serviciului Public de Asistență Socială Baia Mare