Muzeograful Felicia Grigorescu, expert în arta sătmăreană, a spus că vechii angajați ai muzeului știau despre partea ascunsă a nudului, dar a fost „redescoperit” în urmă cu șase ani, la restaurare, și expus recent în această formă.
„Lucrarea este un nud al unei tinere femei pe care eu la venirea venirea mea în muzeu am găsit-o prezentată într-o ramă, doar jumătatea superioară a nudului. Cealaltă jumătate a fost îndoită în spatele lucrării, respectiv în față este capul, sânii și jumătatea abdomenului, iar restul corpuluipână la pulpe este ascunsă pentru că s-a considerat că era o lucrare indecentă, cu toate că nudul este foarte frecvent, foarte de mult în istoria artei. Din nefericire, această metodă de ascundere a jumătății inferioare în primul rând a deteroriat-o pentru că rămân urme pe locul îndoiturilor și de la șasiu și de la prinderea în spate cu cuie. La început cunoșteam acest portret, după aceea, la inventarul de acum șase ani am văzut-o. Lucrătorii mai vechi care au lucrat cu ele știau că este îndoită. Dintr-o probabilă falsă pudicitate. Păcat de lucrare pentru că noi avem și alte nuduri, un nud minunat de Aurel Popp, un nud de trup de copil. De fapt nudul este doar o odă, un imn al frumuseții corpului uman”, a declarat Felicia Grigorescu.
Muzeograful spune că nu crede că ordinul de cenzurare a fost dat totuși de vreun secretar de partid responsabil cu cultura, ci mai degrabă de un angajat care ar fi considerat tabloul probabil indecent pentru o expoziție de la acea vreme. Ea spune că este posibil ca lucrarea să fi ajuns gata îndoită la Satu Mare în urma reorganizării administrative a țării, când s-au înființat județele, și nu știe „să își fi revendicat cineva acest gest”.
Continuarea AICI.
Credit foto.