În cadrul proiectului ”Şcoala Altfel”, peste 200 de preșcolari de la Grădinița cu Program Prelungit ”Otilia Cazimir” din Baia Mare, director Ramona Tămâian, au participat în cursul zilei de ieri, la o serie de manifestări, care au marcat importanța acestei acțiuni. Preșcolarii de la grupele mijlocie step by step, educatoare Aida Ciolte și Corina Pintilie, pregătitoare A, educatoare Viorica Pop și pregătitoare B, educatoare Ramona Tămâian și Ileana Rad au oferit prichindeilor, prinților, dar și invitaților un spectacol dedicat primăverii.
Elevii băimăreni implicați în acţiuni cu caracter caritabil
”De la cei mari spre cei mici în tainele cititului” a fost prima acțiune desfășurată în cadrul evenimentului, manifestare care a fost organizată în parteneriat cu: Primăria Baia Mare, Federația YMCA România, Colegiul Tehnic „George Barițiu”, Camelia Pop, director, Liceul de Artă, Mariana Tilcă, director și Colegiul Tehnic „Aurel Vlaicu”, directoare Andreea Fagi. ”S-a pornit de la premisa că: ”Cititul în sensul larg este cel mai bun drum spre cunoaștere”. Îmbunătățirea competenţelor de lectură- este considerată prioritate naţională. Lectura este înţeleasă atât în dimensiunea sa tradiţională, cât şi alfabetizare în înţelegerea textului. Suportul pentru lectură este adaptat nivelului de vârstă şi actualizat în concordanţă cu nivelul copiilor”, a precizat Ramona Tămâian, directoarea unitații de învățământ băimărene. Scopul acestui proiect este amenajarea unui spaţiu de lectură pentru copiii preşcolari, implicarea elevilor în acţiuni cu caracter caritabil și stabilirea unor punţi de legătură între elevi, copii, cadre didactice şi părinţi.
Obiecte vor fi valorificate la Târgul de produse ecologice şi tradiţionale
În cadrul celui de-al doilea proiect educaţional antreprenorial intitulat ”Tinerii artiștii de azi, meșteri făurari de mâine”, elevii de la instituțiile de învățământ implicate în aceste acțiuni îi vor învața pe preșcolari diferite tehnici de realizare a obiectelor tradiționale maramureșene specifice sărbătorilor anului. Toate aceste obiecte care au fost realizate de preșcolari împreună cu cadrele didactice vor fi valorificate la Târgul de produse ecologice şi tradiţionale, care se desfășoară în această perioadă, pe platoul din Piața Revoluției. Toți banii care se vor aduna la acest târg, vor fi folosiți în scopuri educaționale. Bazarul de paște cu scopul dotării grupelor cu materiale și mijloace didactice toate acestea s-au derulat ca activități în Centrul de Resurse pentru Educație și Dezvoltare care funcţionează în grădiniță din anul 2009. Alte activităţi derulate în acest centru sunt: Grădiniţă de vară, Sevicii de educaţie parentală, Cursuri de dezvoltare a competentelor socio- emoţionale la preşcolari și proiecte în parteneriat cu comunitatea locală şi cu ONG- uri.