În perioada 07 – 11 aprilie a.c., în cadrul Programului „Şcoala Altfel: să ştii mai multe, să fii mai bun”, poliţiştii maramureşeni vor fi prezenţi în unităţile de învăţământ preşcolar şi preuniversitar unde vor desfăşura activităţi preventive în beneficiul elevilor şi al cadrelor didactice.
Poliţiştii rutieri vor desfăşura activităţi practice de educaţie rutieră, concursuri şcolare pe teme rutiere şi activităţi împreună cu patrulele şcolare de circulaţie pentru siguranţa micilor participanţi la trafic.
Poliţiştii de prevenire şi de proximitate vor organiza sesiuni de informare, prezentări, ateliere de lucru, dezbateri, studii de caz pe teme privind delincvenţa juvenilă şi consecinţele comiterii de fapte antisociale, comportamentul deviant al tinerilor în şcoală şi în afara ei, consecinţele consumului de alcool şi droguri în rândul tinerilor etc.
Tot în cadrul săptămânii viitoare, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Maramureş participă la Programulde orientare profesională „Job Shadow Day”, ediţia a XII-a. 80 de liceeni care şi-au manifestat interesul pentru a urma o carieră în domeniul poliţienesc, vor vizita sediul inspectoratului şi vor petrece câteva ore alături de specialişti criminalişti, rutieri, de ordine publică şi de relaţii publice.