AcasăActualitateSocialŞCOALA ALTFEL - Copiii s-au jucat de-a prefectul

ŞCOALA ALTFEL – Copiii s-au jucat de-a prefectul

spot_img

DISTRIBUIȚI

Trei clase de elevi au vizitat miercuri, 20 aprilie, Prefectura Maramureș, în dorința de a afla cât mai multe lucruri despre cum se administrează județul. Clasele a VI-a B (33 de elevi) și a VII-a A (21 de elevi) de la Școala “Lucian Blaga”, însoțite de profesoarele Anca Lar și Monica Neamț, au făcut un tur al Palatului Administrativ, împreună cu subprefectul Alexandru Bondrea. Apoi, prefectul Sebastian Mihai Lupuț le-a prezentat, pe scurt și pe înțelesul lor, care sunt atribuțiile prefectului, conform legii.

Puțin mai târziu, clădirea s-a umplut de glasurile celor 30 de copii din clasa a III-a A, de la Școala “George Coșbuc”, care au venit însoțiți de profesoara Gabriela Câmpean. După ce au privit fotografiile din Galeria prefecților, elevii s-au instalat în biroul prefectului Sebastian Mihai Lupuț, au servit fursecuri și suc și au început să pună întrebări. Cei mici au fost curioși să afle de ce este “grevă” (pichetare) în fața Prefecturii, câți ani are prefectul, câți oameni trăiesc în județul Maramureș, cum e să fii prefect și care e ultimul “fapt eroic” săvârșit de prefectul în funcție, dar și dacă Instituția Prefectului a avut vreodată probleme provocate de hackeri.

În final, după ce curiozitatea le-a fost potolită, copiii au vizitat sala mare de ședințe și și-au făcut fotografii cu Sebastian Mihai Lupuț. Mulți dintre micii vizitatori au declarat că au de gând ca, atunci când vor fi mari, să devină prefecți.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA