Vineri, 11 octombrie 2013, reprezentanți ai S.C. VITAL S.A., operatorul regional de servicii publice de alimentare cu apă și canalizare în județul Maramureș, împreună cu elevii si cadrele didactice de la instituțiile de învățământ din localitățile Târgu Lăpuș și Rogoz au organizat o acțiune în cadrul programului “World Water Monitoring Day – Ziua Mondială a Monitorizării Calității Apei”, program aparținând Federației Managementului de Calitate a Apei și Asociației Internaționale a Apelor.
Copii școlilor menționate au efectuat o vizită la Stația de tratare a apei și Laboratorul de analize fizico-chimice din Baia Mare, marcând în acest fel Ziua Mondială a Monitorizării Calității Apei.
Seria acțiunilor realizate de Societatea VITAL S.A. în cadrul acestui program internațional constă în efectuarea unor manifestări specifice colaborând cu școlile din Târgu Lăpuș și Rogoz – partenerii noștri în proiectele de mediu.
Elevii au parcus “Drumul Apei” având ca instrument Laboratorul de Apă și specialiștii acestuia, copii înțelegând necesitatea utilizării raționale a resurselor de apă și nevoia imperioasă a protejării acestora.
Au ascultat cu urechile ciulite la ce se folosesc eprubetele, substanțele chimice și alte obiecte dintr-un laborator, fiind foarte atenți să vada cum pot descoperi chimiștii și biologii dacă apa este curată ori poluată. Pe masură ce au aflat lucruri noi, copiii au arătat că și ei dețin destule cunoștințe despre protejarea apelor. Deja implicați în mai multe proiecte de mediu, pentru ei aceste lucruri nu au fost o noutate totală. Au descoperit însă că le-ar plăcea ca în viitor să se pregatescă pentru o profesie în acest domeniu.
Acțiunea societății a avut un scop educativ, urmărind implicarea elevilor în programe de monitorizare a calității apei, aspect esențial pentru continuitatea vietii.