Ieşirea PNL-ului din Uniunea Social Liberală a devenit clară. Miniştrii liberali şi-au înaintat demisiile, vor fi puşi alţii în loc, viaţa merge înainte, cu sau fără PNL. Ruperea USL însă la nivel de judeţ respectiv municipiul reşedinţă de judeţ ar putea aduce schimbări.
Dacă la nivel de Consiliu Judeţean primarul Ovidiu Nemeş (preşedinte PNL Maramureş ) a declarat că va pleda pentru continuarea relaţiilor avute cu PSD pentru bunul mers al dezvoltării judeţului, nu acelaşi lucru se poate spune la Consiliul Local Baia Mare.
Nemeş a declarat că pentru CL Baia Mare decizia va fi luată de către Biroul Politic Local, respectiv preşedintele Mircea Dolha. Ori cum toată lumea ştie că relaţiile dintre Dolha şi Cherecheş nu sunt dintre cele mai grozave, nu putem decât să anticipăm cam ce urmează. Dar nu trebuie uitat faptul că unii aleşi locali liberali din CL Baia Mare îşi datorează scaunul de consilier local primarului Cătălin Cherecheş, astfel că va fi interesant de văzut cum vor juca aceştia acum.