În urma articolelor postate de ActualMM, bazate pe nemulțumirile a sute de părinți, dascăli și elevi cu privire la modul în care se dorește reorganizarea structurii școlare pentru următorul an școlar (mai pe românește, se taie clase de la licee, inclusiv cele de top, unde mereu există concurență și se intră cu medii mari!) Inspectoratul Școlar Județean Maramureș a venit cu clarificări. Vă vom reda integral comunicarea ISJ Maramureș, pe care o considerăm sterilă și nerealistă, dar rămâne de văzut care va fi deznodământul acestei situații:
„Ca urmare a apariției în spațiul public a unor afirmații eronate în legătură cu modul de întocmire a proiectului planului de școlarizare, la nivelul județului nostru, pentru clasa a IX-a, anul școlar 2021 – 2022, facem următoarele precizări:
Premergător întocmirii proiectului planului de școlarizare, la nivelul Inspectoratului Școlar Județean Maramureș s-au derulat activități de analiză a situației actuale din școlile județului, s-a consultat legislația în vigoare, s-au efectuat vizite în unități de învățământ, s-a discutat cu directori de unități școlare, cu parteneri economici, cu sindicatele (Sindicatul Liber din Învățământ Maramureș și Sindicatul din Învățământul Preuniversitar „Spiru Haret” Maramureș) și cu reprezentanți ai comunităților locale.
În vederea proiectării planului de școlarizare, la nivelul Inspectoratului Școlar Județean Maramureș s-au avut în vedere următoarele aspecte:
1. Respectarea legislației în vigoare privind organizarea și funcționarea învățământului preuniversitar;
2. Respectarea prevederilor legislației în vigoare privind încadrarea strictă în numărul de posturi aprobat de Ministerul Educației pentru fiecare inspectorat școlar, corelarea, la nivelul unităților de învățământ, a numărului de posturi cu numărul de elevi/preșcolari și încadrarea în bugetul aprobat pe baza costului standard per elev/preșcolar;
3. Respectarea standardelor naționale și europene din domeniul educației, privind resursele umane calificate, în vederea desfășurării unui proces educațional eficient și eficace;
4. Respectarea prevederilor documentelor care stau la baza elaborării proiectului planului de școlarizare prin învățământul profesional și tehnic, respectiv: Planul Regional de Acțiune pentru Învățământ (PRAI), Planul Local de Acțiune pentru Învățământ (PLAI), Planul de Acțiune al Școlii (PAS).
Analiza premergătoare întocmirii propunerii planului de școlarizare pentru județul Maramureș a vizat aspecte privind:
I.Situația demografică:
scăderea numărului de elevi din județul Maramureș, care vor începe clasa a IX-a în anul școlar 2021-2022, cu 1391 (50 de clase) față de anul școlar 2020-2021;
un mare număr de elevi de clasa a VIII-a, din Ieud, Sălişte, Săcel aleg școli din Baia Mare și Sighetu Marmației; elevii din zona Poienile de sub Munte se orientează înspre Vişeu de Sus, Baia Mare și Sighetu-Marmației; din Zona Seini către Baia Mare; din localitățile Baia Sprie și Tăuţii-Măgherăuș optează pentru Baia Mare;
tot mai mulți elevi din zona Borşa –Vişeu – Moisei aleg licee din Cluj-Napoca.
II. Aspectul geografic și al rezidenței:
asigurarea accesului la educație al tuturor elevilor, prin promovarea unor măsuri dinamice, care să permită acoperirea echitabilă a tuturor zonelor din mediul urban și rural, pe baza unei oferte de școlarizare pentru filiera teoretică și de formare profesională prin învățământ profesional și tehnic;
s-au făcut analize pentru zonele: Baia Mare, Târgu-Lăpuș, Seini, Ulmeni, Baia Sprie, Cavnic, Sighetu-Marmației, Vișeu de Sus, Borșa, Şomcuta Mare și s-a constatat că există unități școlare la care scăderea numărului de elevi nu a impus modificarea planului de școlarizare;
există unități liceale situate la distanță mare față de alte instituții de învățământ similare, fapt care facilitează accesul tuturor elevilor la educație.
III.Perspectiva socio-economică (relevanța educației care răspunde nevoilor de dezvoltare):
investigarea necesarului de specializări solicitat pentru școlarizare în învățământul liceal, filiera teoretică, pentru a oferi acces pe piața muncii sau în învățământul superior;
corelarea și echilibrarea cifrelor de școlarizare pe filiere și profile;
analizarea solicitărilor exprimate de operatorii economici prin valorificarea tradiției locale și a potențialului de dezvoltare socio-economică, obligatoriu corelate cu posibilitățile de inserție socio-profesională, în proiectarea ofertei de formare profesională.
În urma analizării cifrei de școlarizare din anul școlar 2020-2021, a nevoilor de forță de muncă exprimate de operatorii economici pentru anul 2021, am identificat unități de învăţământ profesional solicitate constant de elevi și de agenți economici:
zona Baia Mare – Colegiul Economic „Nicolae Titulescu” Baia Mare, Colegiul Tehnic „Anghel Saligny” Baia Mare, Şcoala Profesională Dumbrăviţa şi Şcoala Profesională Fărcaşa;
zona Sighet – Liceul Tehnologic „Marmaţia” Sighetu Marmaţiei şi Liceul Tehnologic Forestier Sighetu Marmaţiei;
zona Vişeu – Liceul Tehnologic Poienile de sub Munte;
zona Lăpuş – Liceul Tehnologic „Grigore C. Moisil” Tg. Lăpuş.
IV.Performanțele unităților de învățământ liceal, materializate în participări și premii la olimpiade și concursuri școlare relevante, la nivel național și internațional
V.Resursa umană:
identificarea soluțiilor care pot facilita diminuarea impactului provocat de scăderea normelor dintr-o unitate școlară, ca urmare a nerealizării claselor de a IX-a;
verificarea fondului de ore acoperit prin plata cu ora la nivelul fiecărei unități de învățământ, pentru anul școlar 2020-2021, a condus la constatarea că există un mare număr de ore la plata cu ore (adică peste norma didactică obligatorie pentru profesori);
există posturi ocupate de profesori pensionari, detașați și suplinitori.
nu s-au identificat situații de restrângere totală de activitate;
se vor aplica prevederile Metodologiei-cadru privind mobilitatea personalului didactic din învățământul preuniversitar, în anul școlar 2021-2022, anexă la OMEC nr. 5991/ 11.11.2020.
VI. Criteriile specifice obligatorii:
constituirea formațiunilor de studiu de început în învățământul liceal, profesional, inclusiv dual și postliceal, din 28 de elevi, conform Legii educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare și OMEC 5599/2020, Art. 7 (1);
constituirea formațiunilor de studiu în învățământul profesional, inclusiv dual, conform solicitărilor operatorilor economici;
stabilirea de către inspectoratele școlare a numărului de locuri, repartizat pe unități de învățământ, pentru: candidații de etnie romă; candidații cu cerințe educaționale speciale; tinerii de origine română din Republica Moldova, țări învecinate și diaspora, în conformitate cu prevederile legale în vigoare;
asigurarea cuprinderii întregii generații de absolvenți ai clasei a VIII-a în învățământul liceal și în învățământul profesional, inclusiv dual, în vederea finalizării învățământului obligatoriu, conform prevederilor legale.
Din această analiză a situației prezente, se constată că Inspectoratul Școlar Județean Maramureș nu taie ore, nu desființează clase. Noi înțelegem și respectăm atât dreptul elevilor din întregul județ de a studia, cât și calitatea actului didactic practicat de colegii noștri. Suntem convinși că etichetările și acuzele sunt neproductive și ne exprimăm încrederea în depășirea împreună a situației, create prin:
-Imposibilitatea realizării la nivelul județului Maramureș a unui număr de 50 de clase a IX-a, pentru anul școlar 2021-2022;
-Existența unui dezechilibru între învățământul teoretic, tehnologic și profesional;
-Existența unui număr mare de ore în sistemul plata cu ora, la nivelul unităților de învățământ;
-Distribuirea nefondată a unor specializări/ calificări în unele unități de învățământ;
-Abordarea dezechilibrată a planului de școlarizare pentru unele unități de învățământ;
-Orientarea insuficientă către învățământul profesional (dual).
Subliniem că proiectul planului de școlarizare este propus de către consiliile de administrație ale unităților de învățământ, ținând cont de realitățile și datele statistice ale fiecărei unități școlare.
Consiliul de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean Maramureș analizează, pentru fiecare unitate de învățământ, propunerile, pe baza criteriilor enunțate anterior, poate opera modificări și întocmește Proiectul planului de școlarizare la nivel județean, pe care îl înaintează spre aprobare Ministerului Educației. Ca orice proiect, acesta comportă ajustări, dacă legislația suferă schimbări. În condițiile în care vor exista prevederi legislative care să permită modificări, unitățile de învățământ vor fi anunțate cu privire la conținutul acestora, pentru a fi operaționalizate în mod optim, prin colaborare și comunicare”, se arată în comunicat.
Și dacă tot s-a trezit conducerea Inspectoratului Școlar județean Maramureș la peste o săptămână de la declanșarea petițiilor părinților și a scandalului ajuns public să răspundă, așteptăm cu interes lămuriri și cu privire la un zvon care ar putea să se lase cu dosare penale. Este adevărat că toți directorii unităților de învățământ din Maramureș, cărora li s-a prelungit numirea pentru 6 luni, au fost obligați să își semneze demisiile în alb?!
Vă vom ține la curent cu informații despre acest subiect.
ActualMM
Degeaba instiga presa la revoltă, numărul de elevi scade an de an pentru că natalitatea e în continuă scădere. Iar răspunsul celor de la Isj e cât se poate de argumentat, nicidecum penibil.