SCANDAL URIAŞ Mai mulți tineri au fost fugăriți cu focuri de armă de patronul unei pensiuni, după o petrecere încheiată cu un scandal monstru.
SCANDAL URIAŞ Un tânăr din Iași a vrut să-și sărbătorească ziua de naștere, însă la un moment dat, proprietarul pensiunii i-ar fi pipăit pe fund pe unii dintre petrecăreți care s-au revoltat imediat.
Atunci, bărbatul a scos o armă și a început să tragă. Petrecăreții au fugit mâncând pământul, iar apoi au depus o plângere la Poliție pentru tentativă de omor.
Un tânăr, în vârstă de 33 de ani, a vrut să petreacă de ziua sa de naștere la o pensiune din Agapia, județul Neamț, scrie Ziarul de Iași.
Bărbatul i-a cerut patronului să-l ajute să prepare o oaie la proțap pentru prietenii săi, invitați la chef. La un moment dat, Loredan, proprietarul pensiunii, ar fi vrut să pipăie pe unul dintre petrecăreți.
„În jurul orei 00.00, la faţa locului a apărut şi patronul pensiunii, numitul I. Loredan, persoană aflată într-o stare avansată de ebrietate.
După câteva minute de la această apariţie, am observat că I. Loredan, inexplicabil, după o încercare reuşită, îl urmărea pe numitul B. Alexandru pentru a-i atinge, din nou, partea posterioară“, a precizat sărbătoritul, potrivit plângerii.
Vizibil deranjat, tânărul l-a evitat pe patronul pensiunii, care s-ar fi îndreptat apoi spre un alt bărbat. Atunci, Mihai Bogdan a reacționat nervos.
„În momentul în care m-am aplecat spre o sticlă de vin de pe o masă, am fost prins de fund, din nou, de aceeaşi persoană. Am reacţionat, având în mâna dreaptă paharul de vin, iar cu mâna stângă i-am aplicat numitului I. Loredan, în zona urechii drepte, o lovitură cu pumnul.
Din cauza stării avansate de ebrietate, acesta a căzut, în şezut“, a precizat şi Mihai-Bogdan în plângerea adresată Poliției.
După ce s-a ridicat cu dificultate, Loredan s-a întors în pensiune, înarmat cu o armă de vânătoare. Tinerii susțin că au fost amenințați cu moartea.
„Cu toţii am fost şocaţi să vedem cum acesta încarcă arma cu două cartuşe, o armează şi o îndreaptă spre grupul nostru aflat la câţiva metri distanţă.
În secundele următoare am auzit o pocnitură puternică şi zgomot intens produs de obiecte de dimensiuni mici ce zburau în jurul meu, simţind suflul exploziei pe toată suprafaţa corpului“, se mai arată în plângere.
Atunci, petrecăreții au dat bir cu fugiții spre mașina lor. „Ne-am deplasat cu autoturismul circa zece metri, după care am auzit două focuri de armă ce au lovit maşina plină cu şase persoane“, au mai precizat tinerii.
citeşte şi PROPUNERE – Zi liberă și transport gratuit pentru studenți la alegerile parlamentare
Ioan Dragoş, tânărul care a organizat petrecerea, și prietenii săi au depus o plângere la Poliție pentru tentativă de omor, uz nelegal de armă și tulburarea liniștii publice.