SCANDAL MONSTRU ÎN ȘOMCUTA MARE Scandal monstru la Zilele Oraşului Şomcuta Mare. Două grupuri s-au luat la harţă după ce ar fi consumat numeroase sticle de bături alcoolice. Mai mulţi poliţişti din Şomcuta Mare au intervenit şi au reuşit să apleneze scandalul. Aceștia au împărţit cu dărnicie amenzi celor implicaţi.
Un martor al evenimentului ne-a trimis câteva informaţii referitoare la un bătaie ca-n filme la Zilele Oraşului Şomcuta Mare.
„De la scandalul de duminică noaptea de la Serbările Şomcutei nu scrieţi nimic? S-au bătut românii cu rromii. Cică totul ar fi pornit de la un copil de etnie rromă. Acesta ar fi fost trimis special de către rromi sa înceapă scandalul la standul unui preot. O persoană aflată acolo l-ar fi împins pe copil. Apoi a apărut tatăl copilului şi aşa a început scandalul. Tatăl copilului a fost lovit cu capul în gură de un român. Totu a degenerat şi s-au bătut ca vreo 30 de rromi şi 20 de români. Unul dintre români, poreclit <Bujie> s-a ales cu capul spart şi a primit îngrijiri medicale” spune martorul.
La solicitarea jurnalistului Vasile Dale, referitor la acest incident, Biroul de Presă al Inspectoratului Judeţean de Poliţie a făcut precizări.
„În noaptea de duminica spre luni, Politia Şomcuta Mare a fost sesizată cu privire la o altercație. S-a intervenit şi s-a constatat că nicio persoana nu a fost rănită. Polițiștii au aplanat starea conflictuală și au aplicat două sancțiuni contravenționale la Legea 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice. Valoarea amenzilor a fost de 2.600 lei” a declarat Florina Meteş, purtător de cuvânt al IPJ Maramureş.
Sursă: Vasile Dale