La sfârșitul lunii noiembrie 2024, polițiștii Biroului Rutier Baia Mare au depistat trei conducători auto care au ieșit pozitiv la testarea cu aparatul drugtest pe raza municipiului Baia Mare. Cei trei șoferi, cu vârste de 24, 34 și 39 de ani, au fost opriți în trafic pentru verificări de rutină, scrie vasiledale.ro.
În toate cazurile, polițiștii au dispus retragerea permisului de conducere pentru o perioadă de 72 de ore și i-au condus pe cei implicați la spital pentru recoltarea probelor biologice necesare stabilirii prezenței substanțelor psihoactive în organism. Analizele ulterioare au confirmat prezența unor substanțe interzise în organismul celor trei șoferi.
Printre persoanele testate pozitiv se află și un tânăr de 24 de ani, angajat al Ministerului Apărării Naționale (MApN), în cadrul Unității Militare 1354 Baia Mare. Conform surselor, analiza probelor biologice a relevat prezența metamfetaminei în organismul acestuia.
Ministerul Apărării Naționale a confirmat situația printr-un comunicat:
„Militarul la care faceți referire în solicitarea dumneavoastră este încadrat la UM 01354 Baia Mare din data de 13 aprilie 2024 și are gradul de soldat, făcând parte din corpul soldaților și gradaților profesioniști. În urma urma evenimentului, în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului apărării naționale nr. M-15 din 2013, pentru aprobarea P.M.-3, „Instrucțiuni pentru gestionarea evenimentelor în Armata României”, publicat în Monitorul Oficial nr. 859 din 24.10.2019, a fost numită o comisie de cercetare a situației, totodată informându-se Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Miliar Cluj, procedura angajării răspunderii disciplinare fiind suspendată până la soluționarea definitivă a cauzei penale, în conformitate cu prevederile art. 62 din Ordinul ministrului apărării naționale nr. M-64 din 2013, pentru aprobarea Regulamentului disciplinei militare, publicat în Monitorul Oficial Nr. 399 din 03.07.2013”.